NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Aleșii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru amenajarea magazinului Dedeman Pașcani

Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, Planul Urbanistic Zonal pentru amenajarea magazinului Dedeman Pașcani. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Marius Pinitilie, iar aleșii locali nu au avut comentarii pe marginea sa, votându-l în unanimitate.

Documentul aprobat ieri va fi folosit pentru a se solicita și obține autorizația de construire de la Primăria Municipiului Pașcani, care în conformitate cu legislația în vigoare, dacă nu sunt probleme la documentația aferentă solicitării, se eliberează în 30 de zile.

Astfel, cel mai probabil lucrările de amenajare a magazinului Dedeman vor fi demarate anul viitor. Investiția va fi una benefică pentru cei care tranzitează strada Grădiniției, deoarece sensul giratoriu existent acum va fi reconfigurat astfel încât circulația din acea intersecție să fie una cât mai facilă.

Terenul pe care va fi construit centrul comercial are o suprafață de aproape 62.000 mp, fiind format din opt parcele: cinci aparțin Dedeman și trei de Integrata. Terenul are o formă poligonală cu deschidere în partea de est la strada Grădiniței. În partea de sud, terenul are deschidere la Aleea Calea Iașului, cu o bandă pe sens.

Advertisements
  

 „Circulaţia carosabilă principală în zonă se desfăşoară pe direcţia nord/sud-est pe strada Grădiniței, ce reprezintă una dintre cele mai tranzitate străzi, stradă de categoria a II a, 2 benzi de circulație pe sens, suprapunându-se peste drumul național DN28A. Strada Grădiniței face parte din trama majora a municipiului Pașcani, traficul suportat pe DN28 în prezent fiind de tip greu, datorat lipsei unei variante de ocolire. Amplasamentul studiat are acces direct pe latura estică, din strada Grădiniței”, se arată în proiectul de PUZ.

Un alt acces către magazin va fi asigurat prin intermediul aleii Calea Iașului.

Advertisements

„Pe terenul studiat se propune construirea unui imobil cu funcțiunea de magazin și depozitare de mare capacitate materiale de construcții și de funcțiuni conexe, respectiv amenajarea de platforme pentru depozitarea materialelor de construcții (copertine, sere), cabină portar, platforme pentru parcaje auto neacoperite, respectiv amplasarea de panouri publicitare și mijloace tehnico-edilitare, prin demolarea construcțiilor existente”, se precizează în documentația depusă de Dedeman spre avizare.

Dedeman este lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare. Lanțul românesc are aproape 60 de magazine în toată țara, două dintre acestea fiind în Iași.

Advertisements
Advertisements

Related posts

Decizie a Curții de Conturi: probleme de legalitate la concesionarea serviciilor publice! (DOC)

Răzvan Grecu

Bazinul de apă din Parcul Peștișorul a intrat din nou în igienizare

Marius Parteni

Opoziţia urează succes administraţiei locale pentru proiectele de modernizare a două şcoli

Ema Roman
Încarcă...