RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Alerta epidemiologică de gripă aduce măsuri în școlile și spitalele din Pașcani

În România a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă, după ce numărul îmbolnăvirilor a înregistrat o creștere a numărului de cazuri a treia săptămână consecutiv. La Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, începând de mâine, 6 februarie, se va restricționa accesul vizitatorilor, în unitatea medicală.

”La Spitalul Municipal Pașcani, astăzi, 5 februarie pe Secția de Pediatrie se află internați 27 pacienți,
cu vârste cuprinse între un an și 16 ani. Dintre aceștia 27 de pacienți, 17 pacienți fiind cu patologie respiratorie. De asemenea, începând cu data de 6 februarie, la Spitalul Municipal Pașcani se va restricționa accesul vizitatorilor, fiind permis doar un aparținător la pacient, câte 5-10 minute cu respectarea tuturor normelor de siguranță, mască, bonetă și botoșei în picioare. În cazul în care medicul de gardă consideră că trebuie să fie restricționată vizita, se va face acest lucru. Pe această cale vreau să anunț că programul de vizită în spital va fi între orele 15:00 și 17:00 . Pe secția de Pediatrie vizita nu va mai fi permisă pe saloane, ci doar în fața liftului, iar pe Terapie Intensivă, de asemenea, vizitele vor fi restricționate, permițându-se un singur vizitator la vizită,  5, maxim 10 minute”,
ne-a declarat medicul Gheorghe Carp, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Pașcani.

Și la Spitalul CF Pașcani au fost luate măsuri în actualul context epidemiologic. Medicul Cătălina Roșca, managerul unității medicale, ne-a declarat că vizitele la pacienți sunt interzise. Aparținătorii nu mai au voie să intre în spital. Ce le este necesar bolnavilor, se lasă la poartă, iar unul dintre angajați le va duce în salon. Și în rândul angajaților se vor face anchete zilnic. Se verifică starea de sănătate. Dacă prezintă simptome specifice gripei, se va sta acasă, în concediu medical.

Recomandări au fost trimise şi către inspectoratele şcolare judeţene. În şcoli şi grădiniţe se va face triaj epidemiologic zilnic, iar copiii cu simptome vor fi ţinuţi acasă. Părinţii vor fi informaţi cu privire la semnele şi simptomele de infecţie respiratorie şi la nevoia respectării regulilor de igienă sanitară.

  

”În contextul declarării stării de alertă pentru gripă și alte viroze respiratorii, vineri, 2 februarie, Inspectoratul școlar Județean Iași a transmis unităților de învățământ din județ recomandările pe care le-a primit din partea Direcției de Sănătate publică Iași și anume efectuarea zilnică a triajului epidemiologic. Informarea părinților pentru a nu trimite la grădiniță sau la școală copilul atunci când are simptome de infecție respiratorie și evitarea de către personalul didactic și nedidactic cu simptome respiratorii a intrării în colectivitate, izolarea la domiciliu a cazurilor de boală confirmate, respectarea circuitelor din unitatea de învățământ, asigurarea unei ventilații eficiente, efectuarea dezinfecției în sala de clasă sau în spațiul de cazare.Iar din perspectiva copiilor păstrarea unor reguli de igienă respiratorie și anume, utilizarea șervețelelor de unică folosință, spălarea și dezinfecția mâinilor după tuse sau strănut”, ne-a declararat profesor Antonina Bliorț, purtător de cuvânt ISJ Iași.

România se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor de gripă, potrivit declarațiilor Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. 

Țara se află în a treia săptămână de creștere a îmbolnăvirilor, iar autoritățile au decis instituirea stării de alertă epidemiologică.

Related posts

Programul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani în perioada Sărbătorilor Pascale

Denisa Mădălina Pițel

Bolojan: “TVA-ul sau alte taxe nu vor creşte anul viitor. Condiţia e însă să avem un buget serios”

Redacția

Un bărbat s-a urcat pe un stâlp de electricitate, la ieșirea din Pașcani

Redacția
Încarcă...