RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Președintele în exercițiu Rumen Radev, mare favorit în al doilea tur

Bulgarii ies duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care sunt chemaţi să decidă între şeful de stat în exerciţiu, Rumen Radev, şi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov, relatează Agerpres. La primul tur, acum o săptămână, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a ratat cu puţin realegerea, obţinând circa 49% din voturi. Profesorul Gherdjikov, şi el tot în vârstă de 58 de ani, a obţinut circa 22%.

Nu au fost publicate sondaje de opinie înainte de al doilea tur, dar analiştii îi dau mai multe şanse preşedintelui în exerciţiu.

Fost pilot de vânătoare, Radev a fost ales în 2016 cu sprijinul socialiştilor, foşti comunişti, care îl susţin şi acum, şi este un critic virulent al fostului premier Boiko Borisov, din partidul conservator GERB şi a cărui administraţie a fost acuzată de corupţie.

Gherdjikov, la rândul său, este independent, dar susţinut de GERB. Absolvent al Universităţii Humboldt din Berlin, Gherdjikov a primit şi susţinerea indirectă a partidului minorităţii turce Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (DPS), înaintea celui de-al doilea tu

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cantități duble de precipitații căzute în Moldova față de normalul perioadei

Redacția

​Business report ​”De la 1 noiembrie prețul dumneavoastră la gaze va fi 0,25481 lei/kw”. Ode la nunta băiatului lui Adrian Năstase. Analiza reformelor făcute/amânate de guvernul Cîțu. Minciuna tăierii subvenției. Cum văd tinerii actuala criză politică

Redacția

Ciolacu promite reformă în sistemul social: OUG până la finalul lunii august și modificarea legii în Parlament

Redacția
Încarcă...