NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Alegeri locale 2020. Ce atribuții au primarii

Pe 27 septembrie îi alegem pe cei care vor gestiona banii comunității în care trăim. De ei depinde să avem apă caldă la robinet, drumuri asfaltate, parcări, străzi curate și parcuri amenajate. Transportul în comun, școlile și spitatele sunt tot la mâna celor pe care îi vom vota la alegerile locale.

Orice comunitate are nevoie de un administrator și de un reprezentant în relația cu autoritățile publice, cu justiția sau chiar cu persoane fizice și juridice. În România acesta este primarul, fie că vorbim de comunitatea mică a unei comune sau de cea mai numeroasă a unui municipiu.

Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor și a altor acte normative. El este autoritatea publică executivă a administrației locale.

Tot primarul stabilește unde se duc banii comunității. El întocmește proiectul de buget și îl supune spre aprobare Consiliului Local. De felul în care întocmește bugetul un primar depinde, de exemplu, cum vor fi străzile din comunitate. Primarul poate decide să direcționeze banii din taxe și impozite către asfaltarea drumurilor sau către construcția de noi parcări. Poate alege să investească în parcuri sau în îmbunătățirea transportului public local. Tot de el depinde dacă va direcționa fonduri pentru renovarea școlii sau a spitalului.

Pe langă elaborarea bugetului, primarul inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi în numele comunității pe care o reprezintă și tot el este responsabil de elaborarea proiectelor cu fonduri europene sau guvernamentale. Trebuie să informeze periodic Consiliul Local cu privire la modul în care bugetul comunității este administrat, dar și cu privire la întreaga situație economică și socială din comunitate.

Temperatura apei de la robinetul din bucătarie sau din baie are și ea legătură tot cu atribuțiile primarului. Edilul comunității este cel care coordonează serviciile publice de interes local. El îi numește prin dispoziție de primar pe conducătorii instituţiilor care furnizează aceste servicii. Tot în atribuțiile primarului intră și elaborarea planurilor urbanistice și emiterea unor avize și autorizații precum sunt cele pentru construcția unor clădiri sau amenajarea unor spații verzi. În plus, primarul este direct răspunzător pentru elaborarea măsurilor, pentru prevenirea situațiilor de urgență, dar și cel care le gestionează în cazul în care acestea apar.

Ce face primarul

– asigură respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a prevederilor Constituției;

– pune în aplicare legile și alte acte normative;

– reprezintă comunitatea în justiție și în relația cu alte autorități;

– întocmește proiectul bugetului local și îl supune spre aprobare Consiliului Local;

– inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi în numele comunității;

– elaborează proiecte cu fonduri europene sau guvernamentale;

– asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege;

– emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa;

– coordonează serviciile publice de interes local;

– asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege;

– emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa. 

– coordonează serviciile publice de interes local

(Sursa: Codul administrativ)

De votul nostru din 27 septembrie depinde cum va arăta comunitatea în care locuim. Așa că mergi la vot și fii responsabil. Spăla-te pe mâini 20 de secunde, dar nu te spăla pe mâini de următorii 4 ani!

digi24

Advertisements

Related posts

Primăriile judeţului au datorii de opt milioane euro

Redacția

ANM: Temperaturi scăzute, cod galben de ninsori și ger

Redacția

Comercianții ambulanți pun presiune pe consilieri. Vor liber la vânzarea florilor și mărțișoarelor pe zona centrală

Teona Gherasim
Încarcă...