RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
IașiPoliție

Alcoolemie record la Iaşi! Dorel a fost reţinut după ce, în pragul comei alcoolice, s-a urcat la volan şi a făcut praf o maşină

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 19 mai 2020, un bărbat, pe numele sau Dorel, de 48 de ani, din municipiul Iași, ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Iași și ar fi acroșat un alt autoturism. În urma testării bărbatului de 48 de ani cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 3.78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 mai 2020, bărbatul de 48 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. La data de 21 mai 2020., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

  

BZI

Related posts

Șocant! Bărbat din Tătăruși găsit mort sub un pod

Ema Roman

10 ani fără permis pentru şoferii care sunt prinşi la volan băuţi sau sub influenţa drogurilor

Redacția

O tânără de 23 de ani a murit pe locul din dreapta, în mașina care a lovit un autoturism parcat

Redacția
Încarcă...