NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Agenții economici din piața vale și cumpărătorii mai au de așteptat până vor avea parte de un comerț civilizat!

Reorganizarea activității din piața vale trebuie să mai aștepte. Administrația locală și Serviciul Administrației Piețelor așteaptă lucrările de investiții din proiectul de modernizare a locației, despre care nu se mai aude nimic.

Articolul de săptămâna trecută în care arătam ce au descoperit cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență în urma unui control la Pașcani în septembrie 2019, dar și celelalte prezentate opiniei publice în această perioadă, ne-a adus un răspuns din partea reprezentanților Primăriei. În piața din vale nu se poate vorbi de o reorganizare. Motivul? „Este un proiect de investiție în desfășurare și nu se poate interveni pentru alte investiții”, se arată într-un răspuns al Biroului de Presă. Când anume vor începe nu este cunoscut.

De înlocuirea tarabelor cu cele care sunt scoase doar la zile festive, o acțiune de igienizare generală sau de modul cum se face taxarea în piețe, nici nu se poate aduce discuția.

ISU Iași l-a amendat pe administratorul pieții cu 1.000 lei pentru lipsa aviziului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași pe planurile de intervenție, instalația electrică ce deservea comercianții din hală era exploatată cu improvizații, hidranții interiori ai halei comerciale din cadrul pieței din strada Ceferiștilor nu sunt întreținuți în stare de funționare, lipsa iluminatului de securitate pentru evacuare și lipsa marcajelor hidranților interiori.

În ultima ședință a Consiliului Local a fost aprobat proiectul privind scoaterea la licitație a modulelor care sunt libere, în vederea ocupării de către posibili comercianți. 

loading...
Advertisements

Related posts

Consiliul Şcolar al Elevilor de la „Sadoveanu”, „Unirea” şi „Miron Costin” susţine plata pazei unităților școlare din bugetul local

Ema Roman

Şcoala Gimnazială Specială din Paşcani va fi reabilitată

Redacția

Concurs pentru ocuparea unui post în cadrul Centrului Social Multifuncțional din Târgu Frumos

Redacția
Încarcă...