RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceriIași

Afacere inedită, la Iași! Alexandru a dat lovitura după ce a mers într-o călătorie în Italia. În doar doi ani, și-a deschis peste 30 de magazine

A apărut o nouă afacere inedită în Iași, iar oamenii pot cumpăra detergenți lichizi la suta de grame. Businessul încurajează spiritul ecologic, iar ieșenii pot refolosi recipientele din plastic Alexandru Bălțătescu a pornit afacerea cu detergenți după ce a văzut conceptul într-un magazin din Italia. În doar doi ani, acesta a reușit să deschidă peste 30 de locații, iar acum are cerere în toată România. Spre deosebire de celelalte produse de pe piață, oamenii pot cumpăra strict cât au nevoie, fără să mai plătească și pentru sticla din plastic. O nouă afacere inedită în Iași

Tânărul de 33 de ani și-a deschis primul magazin în Iași, după ce a primit mai multe cereri. Totul a fost preluat după un model italian, iar ideea a luat amploare în doar doi ani.

„Am pornit totul în urmă cu trei ani când am făcut o fabrică la Holboca, iar în urmă cu doi ani am intrat și pe piață cu produsele noastre. Eram acum ceva ani într-o călătorie în Italia, iar acolo am observat un astfel de magazin. Mi-a plăcut enorm conceptul, recipientele noastre pe care le folosim sunt PET-uri simple. Noi vrem să reutilizăm recipientul ca să nu mai aruncăm. Oamenii pot veni și cu un recipient de acasă și pot cumpăra strict cât au nevoie. Prețurile sunt foarte accesibile, iar noi le asigurăm consumatorilor un produs sigur și de calitate. Lumea este și curioasă prima dată să vadă acest concept, să cumpere detergent lichid la suta de grame”, Alexandru Bălțătescu.

Prețurile diferă în funcție de produs, însă cele mai vândute sunt detergentul și balsamul pentru rufe. Pentru un litru de detergent pentru rufe, prețurile încep de la 14 lei, iar pentru balsam de la 9 lei. De asemenea, oamenii pot cumpăra fix cât au nevoie, fără să nu mai plătească și recipientul.

  

„De două săptămâni, am deschis un magazin mammaterra în Iași, pe strada Canta, nr. 60, mai este unul în comuna Belcești, iar de câteva zile avem și un magazin în Târgu Mureș. Eu stau de șapte ani în Iași și era timpul să deschidem un magazin și aici. Noi suntem și pe piața din Republica Moldova, unde am deschis deja 30 de magazine. Cererea este foarte mare, deoarece sunt produse de uz zilnic și se consumă foarte repede. Cele mai vândute sunt detergentul de rufe, balsamul și săpunul de mâini. Ieșenii au îmbrățișat foarte bine acest concept, fiecare își cumpără cât are nevoie, să nu mai fie obligați să ia mai mult”, mai povestește Alexandru.

Două cuvinte care nu se uită

Ideea din spatele brandului mammaterra simbolizează faptul că Pământul are grijă de oameni ca o mamă. În schimb, este de datoria noastră să avem grijă de el.

„La început, am stat să ne gândim ce nume să punem la brandul nostru și după ce am discutat alături de familie, am decis să folosim două cuvinte care nu se uită și care transmit ceva. O cifră exact nu am cât am investit în această afacere. Avem 10 angajați la fabrica din Holboca, iar trei angajați lucrează de la distanță, pe partea de design. Inițial, voiam să facem detergenți și să îi îmbuteliem normal în recipiente, iar ulterior să îi scoatem pe piață. După am realizat că există deja o gamă largă de astfel de produse, iar ulterior ne-am orientat spre ideea cu recipiente reutilizabile”, a mai spus bărbatul de 33 de ani.

Totul este adus din Germania

Alexandru aduce materia primă din Germania, iar produsele sunt create în laborator. Specialiștii fac diferite combinații pentru a scoate consistența potrivită, în funcție de produs.

„Toată materia primă este importată din Germania, de la o firmă foarte mare în Europa, care se ocupă cu aceste lucruri. Noi în laborator, ulterior, creăm produsele finite, care ajung pe raft. De fiecare dată când facem un produs nou, îl testez eu întâi ca să văd ce mai trebuie schimbat sau dacă merge să fie lansat pe piață. Deja, toată familia mea folosește produsele MammaTerra, le-au plăcut și nu mai e nevoie să cumpărăm din magazin alți detergenți”, a precizat ieșeanul.

Oricine își poate deschide un magazin

Brandul este cu sistem de franciză, iar oricine este interesat poate investi pentru a își deschide propriul magazin MammaTerra. Alexandru a primit deja cereri din toată România.

„Noi funcționăm, acum, pe sistemul de franciză, deci oamenii din România pot să pornească o afacere cu ajutorul nostru în urma unei investiții fără taxe. Deja avem 70-80 de cereri din toată țara, însă trebuie să analizăm și noi dacă merită să deschidem un nou magazin și o investiție este rentabilă. De asemenea, avem și magazin online, iar oamenii pot selecta produsele și le vor fi livrate acasă. Per total, noi vrem să încurajăm gândirea aceasta eco și să nu mai facem atâta risipă”, a încheiat Alexandru Bălțătescu.

Afacerea inedită, pornită de Alexandru în Iași, a luat amploare în toată România.

https://www.bzi.ro/afacere-inedita-la-iasi-alexandru-a-dat-lovitura-dupa-ce-a-mers-intr-o-calatorie-in-italia-in-doar-doi-ani-si-a-deschis-peste-30-de-magazine-foto-5005870#goog_rewarded

Related posts

Cel mai influent canal media din România laudă copios o firmă din Pașcani

Redacția

Plafonarea adaosului comercial la unele alimente de bază ar putea fi prelungită şi după 1 noiembrie

Redacția

Ce te faci, ca femeie, dacă dai de un şef fustangiu? Iată păţania unei studente din Iaşi!

Redacția
Încarcă...