RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Aeroportul Madrid Barajas îşi reia activitatea după ninsorile abundente

Aeroportul internaţional Madrid Barajas din Spania este operaţional, cu două piste funcţionale, iar activitatea revine treptat la normal după ce zăpada depusă în urma ninsorii abundente din weekend a fost curăţată, a declarat astăzi ministrul Transporturilor, Jose Luis Abalos.

Aeroportul a fost închis sâmbătă şi duminică după ce oraşul a fost afectat de cea mai gravă furtună de zăpadă din ultimele decenii.

Şcolile din Madrid au fost închise ieri, iar unele supermarketuri au rămas fără produse proaspete, dar majoritatea curselor feroviare şi a zborurilor au fost reluate după furtuna de zăpadă care a afectat în special capitala şi alte câteva regiuni.

Furtuna, care a adus până la 50 de centimetri de zăpadă în Madrid, a zădărnicit eforturile Spaniei de a spori ritmul programului de vaccinare împotriva noului coronavirus, în contextul creşterii numărului cazurilor de infectare.

  

Un lot nou de vaccinuri care trebuia să aterizeze în Madrid a fost direcţionat astăzi către Vitoria, în nordul ţării, însă autorităţile au indicat că vaccinările în centrele de îngrijire şi spitale au continuat conform planificării.

radio iasi

Related posts

Financial Times: UE încearcă să îi ofere CONCESII lui Orban pentru a accepta continuarea asistenței pentru Ucraina

Redacția

Val de reacții după ce Germania a decis reintroducerea controalelor la graniță. Premierul grec dă REPLICA

Redacția

Doliu imens pentru MADONNA și familia ei! Fratele mai mare al cântăreței, Anthony Ciccone, a murit la 66 de ani

Redacția
Încarcă...