NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Acțiune a polițiștilor pășcăneni! Un tânăr a rămas fără permis după ce a condus cu viteză

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani și Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere, la data de 4 septembrie 2022, în intervalul orar 19.00 – 23.00

În cadrul acțiunii au fost controlate 67 de autoturisme și au fost legitimate 67 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.555 de lei, dintre care 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.

Advertisements

De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere.

Advertisements
  

Spre exemplu, un tânăr de 20 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 125 km/h, pe DN2 în localitatea Miroslovești, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h.

Advertisements
Advertisements

Related posts

Amenzi într-o singură noapte de 76.600 lei, pentru pășcănenii care au încălcat restricțiile

Oana Cordoneanu

Acțiune de verificare a tonajului camioanelor în zona Pașcaniului. Au fost aplicate amenzi usturătoare

Redacția

Bărbat internat la Socola, după ce a vandalizat trei maşini şi a spart geamul unei agenţii Loto

Ema Roman
Încarcă...