
Miercuri, 23 octombrie, a fost organizată și desfășurată o acțiune de tip ,,BLITZ”, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional și a faptelor cu violență și de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 44 de persoane, au fost verificate 29 de vehicule și 7 unități economice.
Totodată, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 la OUG nr. 195/2002, iar trei pentru alte abateri.
La data de 23 octombrie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos și Secției nr. 7 Poliție rurală Târgu Frumos au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 62 de persoane și au fost verificate 53 de vehicule.
Totodată, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.295 de lei.
În urma măsurilor aplicate, polițiștii au scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, trei conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp conform legii.



