
La data de 20 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 – 12.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași au acționat pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul acțiunii de fost verificate 18 unități economice și au fost controlate 10 autoturisme, fiind legitimate 36 de persoane.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.220 de lei, dintre care 12 pentru abateri la regimul rutier și 8 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere.


