RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Accident rutier pe strada Grădiniţei! Un şofer beat şi-a avariat maşina

S-a urcat beat la volan şi a făcut accident rutier, din fericire, fără victime, dar cu avarii serioase la autoturism. 

 

 

  

La data de 7 august a.c., în jurul orei 00:30  a fost depistat un bărbat de 32 ani, din com. Stolniceni Prăjescu, care în timp ce conducea un autoturism pe strada Grădiniţei din mun. Paşcani, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de în peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, pentru recoltare monstre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.

 

                

Related posts

Amenzi de peste 300.000 lei pentru nerespectarea condițiilor de încărcare și transport pe drumurile județene

Redacția

„Sifoanele“ de la RAR: avem referatul de arestare. Inginerii lucrau „pe persoană juridică“

Redacția

Atenție la furturile din buzunare! Polițiștii pășcăneni au depistat un minor care a furat un telefon mobil unui tânăr din Valea-Seacă

Redacția
Încarcă...