RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Accident rutier cu victime produs între localitățile Bălțați și Războieni. Unul dintre șoferi avea o alcoolemie de 1,4 mg/l (FOTO)

Sâmbătă,  în jurul orei 00.10, poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 583, în afara localității Războieni, jud. Iași a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, iar de la SAJ Iași trei ambulanțe.

”La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 20 ani, din comuna Bălțați, județul Iași a condus un autoturism pe direcția de mers Târgu Frumos  – Iași și într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de deplasare intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din județul Buzău. În urma impactului trei persoane din autoutilitară (șoferul, o femeie și un minor) au suferit leziuni fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat că șoferul autoutilitarei nu consumase băuturi alcoolice, iar șoferul autoturismului, tânărul de 20 de ani, avea o alcoolemie de 1,4 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi li s-au recoltat probe biologice la o unitate medicală în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, conform IPJ Iași.

Related posts

Minoră de 11 ani, de la un Centru de Plasament din Pașcani, traficată de niște indivizi din Bacău

Redacția

Broșovean prins la Moțca conducând fără permis de conducere

Redacția

Accident la Moţca! O autoutilitară a intrat într-un stâlp de electricitate

Răzvan Grecu
Încarcă...