NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Accident mortal azi-noapte, în comuna Sirețel

În noaptea de 21 spre 22 august a.c., în jurul orei 00.20, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au sesizat cu privire la faptul că pe raza comunei Sirețel a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Pașcani, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un tânăr, în timp ce ar fi condus un moped fără număr de înmatriculare, pe raza comunei Sirețel, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, tânărul a decedat.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

  

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Advertisements

Related posts

Țigări de contrabandă descoperite într-o mașină la Moțca. Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, apoi a abandonat autoturismul

Oana Cordoneanu

Mai multe amenzi au fost împărțite de polițiștii ieșeni. Iată care au fost motivele

Redacția

Numar unic pentru programare la RAR

Redacția
Încarcă...