NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Accident cu 12 victime, dintre care 5 copii, în urma coliziunii a două autoturisme

Un grav accident de circulație s-a petrecut duminică în județul Covasna: 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii, au ajuns la spital, în urma coliziunii dintre două autoturisme. Într-una dintre mașini se aflau șapte persoane.

Accidentul s-a produs pe DJ121, între localitățile Imeni și Zăbala, unde este o zonă de drum drept.

Șoferul unuia dintre autoturisme rămăsese încarcerat.

Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție, iar la fața locului au venit cinci ambulanțe și o autospecială pentru transport victime multiple.

Toate persoanele implicate au fost transportate la Unitățile de Primiri Urgențe din Sfântu Gheorghe și Brașov.

Cum s-a petrecut accidentul. Cauza probabilă

Potrivit presei locale, polițiștii care au făcut primele cercetări la fața locului spun că o problemă tehnică la o anvelopă ar fi cauza producerii accidentului de duminică.

Unul dintre autoturisme, condus de un bărbat de 48 de ani, mergea din direcția Covasna către Târgu Secuiesc și la un moment dat a intrat în depășirea celuilalt autoturism, care era condus de un bărbat de 32 de ani. În acel moment, anvelopa dreapta față a autoturismului depășit „a avut o problemă tehnică” (probabil o explozie – n.r.), iar mașina a intrat pe sensul opus de mers și a acroșat vehiculul care intrase în depășirea ei. Șoferul acestuia a pierdut controlul asupra volanului, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă. Și autoturismul depășit a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a sensului său de deplasare.

Șoferul de 32 de ani, internat în stare gravă, nu consumase alcool. Împreună cu acesta, în autoturism se mai aflau 4 persoane, inclusiv doi copii de 6 și 10 ani. Toți pasagerii au fost răniți ușor.

Conducătorul auto de 46 de ani nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri și pentru recoltarea de mostre de sânge în vederea determinării alcoolemiei, unde a rămas internat în stare gravă. Împreună cu acesta, în autoturism se mai aflau 6 persoane, între care trei copii, de 5, 12 și 15 ani, care stăteau în spate cu încă doi adulți. Toți au fost răniți ușor. O pasageră de 60 de ani care stătea în față este, în schimb, rănită grav.

Cele două autoturisme au fost ridicate de la fața locului pentru efectuarea unor expertize, a transmis IPJ Covasna într-un comunicat de presă.

DIGI24

Advertisements

Related posts

230 de medici români din toată lumea au format o rețea a solidarității

Redacția

Un consilier local a fost săltat de DIICOT! Este suspect că ar fi contrabandinst de ţigări

Redacția

Maşinile cu grave probleme tehnice, blocate de RAR printr-o aplicaţie informatică

Redacția
Încarcă...