RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

750 de tichete sociale trimise pășcănenilor prin Poștă

Primăria Pașcani a început distribuția tichetelor sociale, care sunt acordate persoanelor din municipiu, cu venituri mici.  În plină pandemie de coronavirus și în stare de urgență, cu serviciile ce presupun contactul cu publicul suspendate, tichetele sociale ajung  la beneficiari cu ajutorul poștașilor.  

”Cetățenii cu venituri mici din Municipiul Pașcani au primit și în acest an tichete sociale pentru a face cumpărăturile pentru sărbătorile pascale. Până acum au fost trimise prin Oficiile Poștale, cu confirmare de primire, 750 de astfel de bonuri persoanelor care au depus documentele doveditoare că veniturile nete lunare sunt de până la 704 lei/ membru de familie sau persoană singură.În cadrul Serviciului de Asistență Socială există o bază de date privind persoanele vulnerabile iar pe măsură ce au fost primite solicitările, acestea au fost verificate iar cetățenii ce s-au încadrat în condițiile impuse au primit la adresa de domiciliu tichetele”, conform unui anunț postat pe pagina de facebook a Primăriei Pașcani.

50 de beneficiari mai au de primit zilele acestea tichete sociale, primăria acordând în total 800 bonuri.

Valoarea unui tichet este de 100 lei. Cererile au fost trimise prin e-mail sau prin Poștă, pe adresa Primăriei Pașcani.

  

Related posts

13.600 lei primiți de un medic de familie din Pașcani , în luna decembrie, de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

Redacția

Târgu Frumos: Înscrieri la cursuri gratuite de calificare

Redacția

Persoanele trecute de 45 ani, considerate bătrâne de angajatori

Redacția
Încarcă...