RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

51 hectare de teren agricol aparținând Primăriei, lucrate cu tupeu de numărul unu, din firma primarului din Pașcani!

Surprize, surprize, pe cele 51 hectare de teren ce aparțin municipalității și care sunt ocupate abuziv de societatea Legume SA, ce aparține lui Florin Stanciu, administratorul Agrocomplex Lunca Pașcani S.A., societate la care acționar majoritar este primarul Dumitru Pantazi. Pe terenul care ar fi trebuit să fie administrat de Primărie, cresc în continuare culturi agricole.

Reporterii Actualitatea TV au filmat astăzi pe suprafața de teren. Pe imaginile surprinse se poate vedea cu ochiul liber că pe terenul din spatele clădirilor de la stradă crește porumb. Asta în condițiile în care terenul este ieșit de aproape trei ani de zile de sub incidența contractului de concesiune dintre Primăria Pașcani și Legume SA.

Activele societății care deținea serele de la Blăgești au fost preluate de Florin Stanciu, administratorul societății AgroComplex Lunca SA, firma familiei primarului Dumitru Pantazi. Am încercat să aflăm astăzi de la Florin Stanciu cine anume a lucrat suprafața de teren din spatele solariilor Legume SA. Răspunsul ironic al acestuia a fost acela că:”Ce culturi cresc acolo? Bălării”, a susținut proprietarul Legume SA, în condițiile în care pe imagini se poate vedea ce cultură a răsărit pe această suprafață de teren.

L-am invitat pe Florin Stanciu să mergem împreună pe suprafața respectivă pentru a vedea cultura la fața locului. “Eu, ca și dumneavostră, în ce calitate să mergem acolo? Sunteți de specialitate?”, a întrebat Stanciu.

  

Cele 51 de hectare de teren figurează într-o hotărâre de Guvern ca fiind proprietatea municipiului Pașcani. Legume S.A. a pierdut în instanță procesul prin care a încercat să oblige Primăria să recunoască dreptul de proprietate al societății asupra terenulu.

În prezent, Primăria a pierdut procesul de evacuare a terenului din cauză că a greșit procedura legală. Deși a trecut mai bine de 8 luni de la decizia instanței de judecată, Primăria nu a reluat procedura de evacuare prin executorul judecătoresc, așa cum prevede legea și au solicitat și judecătorii.

Primarul Dumitru Pantazi a susținut într-o apariție televizată, în urmă cu ceva timp că Legume SA este proprietara terenului și că aceasta își va dovedi dreptatea în instanță. Din fericire pentru pășcăneni primarul s-a înșelat, instanța stabilind că municipalitatea este proprietarul terenului.

Related posts

Pot uriaş pentru reabilitarea unei străzi importante din Paşcani

Redacția

Ștrandul și-a deschis porțile. Vremea, singurul impediment al pășcănenilor (VIDEO)

Marius Parteni

Circulație reluată pe DN 15, județul Neamț, unde torenții au transportat cantități mari de aluviuni pe carosabil

Redacția
Încarcă...