RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

4 februarie, ziua mondială de luptă împotriva cancerului

La 4 februarie 2000, se adopta Carta de la Paris, document prin care statele semnatare se angajau să depună eforturi susţinute pentru depistarea şi tratarea acestui grup de boli, devenite principala cauză de deces în întreaga lume, indiferent de sex sau vârstă.

Provocat de creşterea necontrolată şi multiplicarea celulelor, cancerul poate afecta orice parte a corpului.

Dacă sunt depistate în fază incipientă, multe forme ale bolii pot fi tratate, chirurgical, prin radioterapie sau chimioterapie.

Se militează pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii.

  

Este, de asemenea, necesară o colaborare strânsă între cercetători, medici, guverne, jurnalişti şi – bineînţeles – asociaţiile de pacienţi.

Între factorii de risc se numără alimentaţia nesănătoasă, alcoolul şi tutunul.

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată şi în România.

europa fm

Related posts

Zilele Orașului, ziua I: Talente locale, Tudor Pletea, Kronos, Alexandra Ungureanu&Crush și Connect-R (Video)

Răzvan Grecu

Dispecerat al MAI pe litoral

Redacția

Spectacol de magie cu levitație, animăluțe și baloane de săpun uriașe în această seară la Casa de Cultură din Târgu Frumos

Carmen Bălăceanu
Încarcă...