RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

4 din cele 5 amendamente depuse de PSD la proiectul de buget au fost acceptate de primarul Marius Pintilie

Ședința în care se va dezbate și aproba bugetul Pașcaniului pentru anul 2024 ar trebuie să fie una fără prea multe polemici. Programată luni 5 februarie, ședința de consiliu local ar trebui să fie una scurtă, deoarece toate amendamentele formulate de consilierii locali au fost aprobate, cu excepția unui asingur, despre care primarul Marius Pintilie spune că nu este în atributul municipalității.

După ce în urmă cu o săptămână de zile, toate solicitările formulate de Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani, au fost prinse în proiectul de buget, astăzi în conferința de presă săptămânală, primarul Marius Pintilie a explicat că a dat curs și amendamentelor propuse de consilierii din PSD.

4 din cele 5 amendamente propuse de social democrați au fost deja incluse în proiectul de buget, Dumitru Pantazi, liderul opoziției, fiind informat de această situație ieri.

„Am luat act de ele, ieri am dat și-un răspuns celor de la PSD care a fost înmânat domnului consilier Pantazi. Din cele 5 amendamente, 4 au gost preluate în buget. Unul nu poate fi preluat pentru că al 5-lea amendament al domnilor de la PSD referitor la documentația pentru reabilitarea pasajului peste  calea ferată, nu putem face noi asta deoarece din comunicarea cu CNAIR ni s-a comunicat că trebuie să rectificăm cărțile funciare în așa fel încât parte din străzile Grădiniței, Abatorului și Moldovei să fie în proprietatea statului, cum este legea. Dacă lucrurile astea erau făcute de fostele administrații, nu trebuia noi acum să ne ocupăm de această problemă, pentru că pasajul prin lege trebuie să fie în proprietatea statului român, fiind parte din drumul național DN 28A. Deci nu trebuia să facem noi nici expertiză, nici verificări și nici să-l reparăm noi” a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

  

Cele 4 amendamente propuse de PSD și preluate în proiectul de buget sunt următoarele:

DALI/SF  Extindere retea de canalizare in Municipiul Pascani si suburbii pe strazile ce nu sunt prinse in Programul POIM

Studii de soluție – Extindere retele de gaz – Pascani,Gîștești,Blagesti,Lunca, Bosteni, Sodomeni,Morilor pe strazile unde nu sunt instalatii de gaz

Amenajare trotuare  in Municipiul Pascani si suburbii pe strazile care nu sunt prinse in modernizare

DALI/SF Modernizare strazi in Municipiul Pascani si suburbii pe strazile care nu sunt prinse in Lista de  investitii si Nota de fundamentare.

Related posts

Campanie de informare a pășcănenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor

Iulia Huțanu

Şeful Poliţiei unui mare oraş anunţă că şoferii Uber vor fi amendaţi. Cum gestionează poliţiştii conflictele dintre taximetrişti şi utilizatorii aplicaţiei

Redacția

“N-am făcut, pentru că n-am făcut”! Balast în loc de asfalt, din cauza lipsei utilităților! Pe “Aleea Plozilor” se poate!

Marius Parteni
Încarcă...