RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

38 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Ce s-a întâmplat atunci și cum a fost gestionată situația?

Astăzi se împlinesc 38 de ani de la dezastrul din Cernobîl, când a avut loc cel mai grav accident din istoria nucleară. La început, totul a fost ascuns de ochii lumii, însă s-a aflat în cele din urmă amploarea tragediei. În noaptea de 26 aprilie 1986, un test de siguranță la centrala nucleară de la Cernobîl a scăpat de sub control. Reactorul 4 a explodat, tone de substanţe ajungând în atmosferă, iar efectele devastatoare se resimt şi în ziua de azi.

Pe data de 26 aprilie 1986, Ucraina, pe atunci parte a fostei Uniuni Sovietice, avea să treacă prin cel mai grav incident din istoria nucleară civilă.

Amploarea dezastrului a fost ţinută un secret, existând foarte puţini oameni care ştiau ce s-a întâmplat cu adevărat. Mihail Gorbaciov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a vorbit prima dată despre incident după 18 zile. Din păcate, nu a fost singurul lucru care a întârziat să apară. Oraşul Pripiat, aflat la un kilometru şi jumătate de centrală şi construit special pentru muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia la 36 de ore de la explozie.

Teroarea care avea să marcheze pentru totdeauna populaţia din jur s-a dezlănţuit noaptea, în jurul orei 1.30. Acoperişul reactorului 4, greu de 1.000 de tone, a fost aruncat în aer, iar tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.

  

Nordul Europei a fost acoperit de un nor radioactiv de două sute de ori mai puternic decât la Hiroshima, iar un risc ridicat de contaminare a afectat milioane de oameni de-a lungul timpului. Totul după ce un test de siguranță la centrală a scăpat de sub control.

La aproape patru decenii după cel mai grav accident nuclear din istorie, oamenii încă mai consideră Cernobîlul „casa lor”. Este vorba de sute de persoane care trăiesc şi lucrează în zona de excludere.

sursa telem.ro

Related posts

Simpozion Constantin Ciopraga (Video)

Redacția

Update: Accident feroviar, la Ruginoasa, între un tren și un autocamion încărcat cu cereale (FOTO)

Redacția

„Carnavalul fulgilor de nea”, la Clubul Copiilor Pașcani

Redacția
Încarcă...