
Consiliul Judeţean (CJ) va împărţi câte 5.000 lei la 34 de biserici. În total, o sumă de 170.000 lei va fi direcţionată către lucrări în diverse parohii, atât din municipiul Iaşi, cât şi din judeţ.
Plenul CJ se va reuni mâine în şedinţă ordinară, iar proiectele de hotărâre cu referire la această alocare reprezintă mai bine de jumătate din ordinea de zi. În general, instituţiile de cult vor utiliza fondurile pentru continuarea unor diverse lucrări (biserici, capelă, pictură interioară, acoperiş, centre socio-culturale, clopotniţă) şi reparaţii curente.
Fondurile reprezintă sprijinul financiar al CJ pentru anul 2019 în cazul instituţiilor de cult care îndeplinesc condiţiile legale pentru a face astfel de solicitări. Cererile de finanţare au fost centralizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
În total, CJ are pentru acest an un buget disponibil pentru biserici în sumă de 200.000 lei.
sursa www.ziaruldeiasi.ro


