News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

33 de medicamente noi pe lista celor gratuite și compensate. Pentru unele, românii plăteau zeci de mii de euro

medicamente-experimentale-impotriva-cancerului-in-valoare-de-800000-de-euro,-furate-la-un-spital-din-napoli-/-hotii-ar-putea-fi-dintr-o-organizatie-care-stie-sa-manipuleze-produsele.-acestea-trebuie-tinute-la-temperaturi-controlate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate iar pentru alte 19 medicamente se vor extinde indicaţiile terapeutice. 

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite şi compensate. 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate. Pentru alte 19 medicamente extindem indicaţiile terapeutice. Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente şi indicaţii terapeutice noi. Înseamnă terapii moderne care ajung mai repede la pacienţi. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament“, a scris ministrul Sănătăţii într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului, va fi introdus în sistem primul medicament radiofarmaceutic, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, pentru tratamentul cancerului de prostată, alături de alte 14 medicamente noi în Programul Naţional de Oncologie, destinate tratamentului pentru: melanom, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenstrom, limfoame, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, tumori solide cu mutaţii genetice, tumori gastro-intestinale stromale (GIST).

În acelaşi timp, se asigură acces la tratament pentru boli grave şi rare, precum: arterită cu celule gigante hemoglobinurie paroxistică nocturnă, amiloidoză ereditară cu transtiretină, miastenia gravis, tulburări din spectrul neuromielitei optice, deficit de lipază acidă lizozomală, boala Fabry.

  

În plus, pentru 19 medicamente deja compensate se extind indicaţiile terapeutice, ceea ce înseamnă că ele vor putea fi utilizate şi pentru alte afecţiuni, inclusiv: trombocitopenie severă la pacienţi cu boală hepatică cronică, sindrom Lennox-Gastaut (formă severă de epilepsie pediatrică), boala Niemann-Pick tip C, boala Still şi artrită idiopatică juvenilă sistemică, alkaptonurie, nefropatie cu IgA, colită ulcerativă moderată sau severă, artrită psoriazică, artrită asociată entezitei şi artrită psoriazică juvenilă, febră mediteraneană familială şi sindroame autoinflamatorii rare, cancer pulmonar cu mutaţie BRAF, gliom la copii şi adolescenţi, limfom folicular recidivant sau refractar, cancer tiroidian diferenţiat avansat, miastenia gravis generalizată şi tulburări din spectrul neuromielitei optice.

Fiecare medicament introdus pe această listă înseamnă o şansă în plus la tratament, la timp câştigat şi la speranţă pentru pacienţi şi familiile lor“, a adăugat Alexandru Rogobete

sursa observator

Related posts

Site-uri porno accesate pe calculatoarele de la UPU Târgu Neamț. Calculatoare s-au virusat

Redacția

Primarul Pantazi a dat cu piciorul la un aparat de testare COVID-19! La Roman este unul asemănător funcțional din 25 aprilie!

Răzvan Grecu

Atenție la cumpărăturile de Paște! Sunt două pericole potențiale în fiecare farfurie: oul rău și mielul toxic

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...