RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Târgu Frumos

Primăria Târgu Frumos, finanțare nerambursabilă pentru activități sportive și sociale

Primăria Târgu Frumos organizează o nouă sesiune pentru acordarea finanțărilor nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte sportive și sociale.

 

Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Târgu Frumos, cu sediul în localitatea Târgu Frumos, str.Cuza Vodă, nr.67, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr.130/13.07.2017 a Programului anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Orașului Târgu Frumos pe anul 2017, sesiunea a II-a, aduce la cunoştinţă publică atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice acordate de la bugetul local pentru anul 2017, în acord cu prevederile Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile.

  

Pentru a putea participa la procedura privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fară scop patrimonial – asociaţii ori fundaţii constituite conform legii.

Proiectele pot fi depuse până pe data de 18 august. Acestea vor fi evaluate în perioada 21- 25 august, iar pe 28 august vor fi afișate rezultatele. 

Cuantumul total al finanțării este de 120.000 lei, din care 70.000 lei sunt destinați pentru activități sportive de utilitate publică, iar 50.000 lei pentru activități sociale.

Related posts

Continuă lucrările la blocul ANL din Târgu Frumos

Oana Cordoneanu

Şedinţă de Consiliu Local la Târgu Frumos, cu 19 proiecte pe ordinea de zi

Teona Gherasim

Sancțiuni aplicate de polițiștii din Târgu Frumos

Redacția
Încarcă...