RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Autospecială de stingere a incendiilor donată de un ONG din Franța pentru SVSU Heleșteni

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Heleșteni  va beneficia de o autospecială donată de un ONG din Franța.

Primăria din localitate are cu Amazing Grace” din Monflanquin, un parteneriat, în cadrul proiectului Dezvoltarea satului românesc”. Oaspeții străini vin de 10 ani în România, anual ajungând în Heleșteni, ajutând foarte mult comuna, în special SVSU. Au donat echipamente pentru pompierii voluntari, iar acum o autospecială marca Renault, cu toate dotările la zi.

  

 Printre oaspeți se numără și doi pompieri din Franța care îi vor instrui pe cei din SVSU Heleșteni cum să folosească mașina de stingere a incendiilor.  

Anul trecut le-au fost acordate de către primarul din Heleșteni, Constantin Hîra, trei titluri de cetățeni de onoare membrilor din Amazing Grace”.

Vineri, 18 mai, începând cu ora 12.00, la Primăria din localitate va avea loc un eveniment festiv de a le mulțumi oaspeților pentru gestul făcut, la care vor lua parte reprezentanți ai ISUJ Iași, Consiliului Județean, cât și  prefectul, Marian Șerbescu. Cu această ocazie va fi făcut ofial transferul autospecialei, către SVSU Heleșteni. Până acum doi ani, voluntarii acestui serviciu au folosit o mașină de stingere a incendiilor fabricată în 1958.

Related posts

Secretul sănătății, dezvăluit de bunica Maria, din Valea-Seacă. La 94 de ani este sănătoasă tun

Redacția

Programul de furnizare a apei în comunele Tătăruși și Lespezi

Redacția

Un bărbat din Ruginoasa care și-a decapitat mama cu toporul, trimis în judecată. A ucis-o pentru că ”avea șerpi pe ea”!

Redacția
Încarcă...