20102017Fri
Last updateFri, 20 Oct 2017 11am



Rețea de canalizare recepționată astăzi la Mircești

Comuna Mircești beneficiază de astăzi de rețea de canalizare, după ce în trecut comunitatea a fost racordată la sistemul de alimentare cu apă. Aceasta urmează să fie pusă în funcțiune după predarea investiției către ApaVital.

 

Locuitorii din Mircești beneficiază și de rețea de canalizare. ”Este vorba despre un proiect în valoare de 1,7 milioane euro, la care se adaugă TVA, finanțat de Administrația Fondului de Mediu împreună cu fondurile europene. Proiectul a început în anul 2015, iar astăzi a avut loc recepția finală”, ne-a declarat Petre Antăluț, primarul comunei Mircești.

Lungimea rețelei de canalizare este de aproximativ 16 kilometri. ”Rețeaua de canalizare are o lungime de 16,5 km în satele Iugani și Mircești, la care se adaugă rețeaua de evacuare transmisă de la stația de evacuare Iugani către cea din Mircești, însumând 4,2 km”, mai spune edilul localității.

Investiția va fi predată către operatorul ApaVital, iar după punerea în funcțiune cetățenii se vor putea branșa. ”Investiția deservește aproximativ 65% din comunitate. După preluarea de către ApaVital Iași, aceasta va fi pusă în funcțiune”, mai precizează primarul Antăluț.

Menționăm faptul că locuitorii comunei beneficiază de sistem de alimentare cu apă, la care majoritatea dintre ei s-au branșat deja.

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.