RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Negocieri pe bani, contracte și funcții pentru atribuțiile de primar la Valea Seacă

Vineri, 11 decembrie, este programată ședința Consiliului Local Valea Seacă, prilej cu care se va lua act de ordinul prefectului județului Iași, de încetare, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Valeriu Roman.

Odată cu această ședință urmează ca viceprimarul în funcție să preia atribuțiile primarului. Cel care ar urma să conducă comuna, până cel puțin la alegerile de anul viitor, este Gheorghe Băiceanu, de la PSD. El ar trebui să fie cel care preia atribuțiile lui Valeriu Roman, însă există și posibilitatea să fie înlocuit, după cum a explicat prefectul Dan Cârlan. Asta doar dacă vor fi întrunite numărul voturilor a două treimi din consilierii în funcție. Viceprimarul preia atribuțiile de primar. El va fi viceprimar care exercită atribuțiile funcției de primar, așa este definit în lege. Consiliul Local poate decide, evident, în condițiile legii, cine este viceprimarul. Adică înainte de a-l însărcina cu preluarea atribuțiilor, viceprimarul, ca orice viceprimar, poate fi revocat. Un viceprimar este supus prevederilor legislației și statutului alesului local, la ora actuală cu 2/3 din numărul consilierilor locali în funcție, poate fi revocat. Cum la comune este ales un singur viceprimar, automat acesta este înlocuitorul de drept al primarului, preia atribuțiile, dar în același timp el este și rămâne viceprimar: este numit cu votul majoritar al Consiliului Local și revocat cu 2/3 din numărul consilierilor în funcție, așa spune legea“, a declarat Dan Cârlan, prefectul județului Iași.

  

Conform unor informații, până la ședința de vineri, opoziția încearcă să obțină voturile a cât mai mulți consilieri, pentru a numi un alt viceprimar. Negocierile se fac pe bani, contracte și funcții. Conform unor surse, cei care trec de partea opoziței vor primi până la 5.000 de lei.  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Suspiciune de pestă porcină africană în comunele Tătăruși și Cristești

Oana Cordoneanu

Primăria Vânători: De marți, vor fi distribuite pachete cu produse alimentare și de igienă, de la UE

Oana Cordoneanu

14 cupluri care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, premiate la Stolniceni-Prăjescu

Redacția
Încarcă...