23072019Tue
Last updateTue, 23 Jul 2019 7pm



Un copil de 12 ani s-a aruncat în apele Jijiei.Se presupune că era supărat pentru că a rămas repetent

 

Unii colegi spun că era trist, alţii că înecul nu ar avea legătură cu situaţia şcolară. Alţi tineri care erau pe mal au ezitat să intre în râu deoarece apele erau învolburate. Până aseară, scafandrii nu îi găsiseră trupul.

 

În fiecare zi, apele aduc tragedii în judeţul Iaşi. Ieri, un copil în vârstă de 12 ani a pierit după ce a fost luat Jijia în momentul în care s-a băgat în apă să facă o baie. Culmea, băiatul a avut ieri ultima zi de şcoală, iar acesta era supărat deoarece rămăsese repetent, adică trebuia să repete clasa a şasea. Dimineaţă, băiatul a fost la şcoală apoi la orele amiezii, în jurul orei 15, tatăl său l-a trimis cu căruţa să adune iarbă pentru hrana animalelor. Acesta a mers pe malul râului Jijia şi a sărit în apă. Alţi doi tineri se aflau cu el, însă aceştia au ezitat să se scalde deoarece apa era învolburată de la ploi. “Tatăl său l-a trimis la cosit iarbă. Noi i-am spus să nu se bage. A intrat în apă mai întâi pe nişte dale din piatră, apoi a înotat un pic. I-am văzut capul la suprafaţă, apoi mâinile, şi a dispărut sub apă”, a povestit un tânăr care a fost martor la înecul copilului. 

 

Tânărul a fost căutat de către pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi (ISUJ) Iaşi până la orele serii, când au cerut în ajutor scafandrii instituţiei. Un alt apropiat al victimei a spus că băiatul ar fi fost supărat pentru faptul că rămăsese repetent şi ar fi trimis mesaje altor copii prin care spunea că ar fi dorit să moară. “Aşa am auzit şi eu, dar cred că glumea. Toată ziua a fost jovial, nu părea să fie foarte necăjit. Apoi am auzit că s-a înecat şi am venit şi noi să vedem ce este”, a spus un alt tânăr.

 Poliţiştii au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar de cercetare. “Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 15 despre faptul că un tânăr ar fi dispărut în apele unui râu din comuna Ungheni. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au precizat şi reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Aseară, tânărul încă nu a fost găsit în apele râului, iar căutările vor fi reluate în cursul zilei de astăzi. 

Tânărul care s-a înecat ieri este al cincilea în decurs de o săptămână. Vă reamintim că, miercuri, la ştrandul municipal, un tânăr de 24 de ani, student eminent, s-a înecat din cauze deocamdată neştiute. Acesta ieşise cu alţi doi prieteni să sărbătorească ultimul examen luat cu notă maximă.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.