RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi leagă satanismul de Halloween

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi lansează şi în acest an un apel împotriva sărbătoririi Halloween-ului, considerând-o o sărbătoare care nu este doar o „joacă nevinovată“, cu un puternic accent comercial, dar cel mai important este faptul că se suprapune şi umbreşte două sărbători foarte importante din calendarul catolic – Solemnitatea Tuturor Sfinţilor de pe 1 noiembrie şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi de pe 2 noiembrie.

 Mai mult decât atât, aceştia spun că fenomenul satanismului este asociat celui de Halloween. Citând studii realizate de preoţi din Italia, aceştia au concluzionat că 16% dintre tinerii care participă la întâlniri „ale sectelor oculte şi ezoterice, unde au loc chiar sacrificii oferite diavolului, au intrat în contact cu aceste secte tocmai cu ocazia Halloween-ului“.

  

„Sfârşitul lunii octombrie este marcat de un eveniment pe care unii îl definesc ca fiind o sărbătoare, care s-a răspândit tot mai mult sub impulsul substanţial al televiziunii, cinemaului şi al internetului şi care reuneşte persoanele într-o atmosferă «decorată» de bostani goi, schelete, cranii, corniţe, vampiri, stafii etc. Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne da seama de aspectul comercial al evenimentului, însă se impune o reflecţie mai amănunţită asupra acestui aspect“, au precizat reprezentanţii episcopiei, prin Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului. Aceştia explică şi istoricul sărbătorii, care ar proveni de la vechii celţi care celebrau sfârşitul verii şi Anul Nou bazându-se pe o legendă ce spunea că spiritele morţilor din timpul anului se întorc în noaptea din 31 octombrie să caute corpuri care să le posede în anul viitor.

Ca să nu le cadă pradă, celţii se mascau şi se îmbrăcau respingător pentru a alunga spiritele, iar reminescenţe ale acestor sărbători s-au scurs şi înspre creştinism. „Valenţele care au devenit comune pentru acest eveniment pot fi considerate îngrijorătoare. Dincolo de accentele groteşti şi macabre se remarcă înclinaţia spre esoteric şi malefic. O rapidă căutare pe internet confirmă lucrul acesta! Este problematic şi faptul cã Halloween-ul pune cu totul în umbră două sărbători catolice importante. Exemplul sfinţilor care ne transmit prin viaţa lor multe valori umane şi creştine este înlocuit de manifestãri «animate» de personaje macabre: spirite, stafii, schelete, vampiri etc.“, se mai precizează în materialul citat.

www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

CSM: Peste 360 de minori, condamnaţi, de la începutul anului. În 2016, au fost de două ori mai mulţi

Redacția

Roșii gigant în gospodăria unui localnic din Miroslovești

Redacția

Inspectorii ITM Iaşi au descoperit anul trecut doar 147 persoane fără contract

Redacția
Încarcă...