RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Executivul a aprobat modernizarea Sistemului 112

Executivul a hotărât, joi, demararea proiectului privind modernizarea şi extinderea Sistemului de Urgenţă 112, a transmis Agerpres.

“Hotărârea privind demararea proiectului important pentru cetăţeni, anume modernizarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 şi extinderea acestuia cu fonduri europene a fost aprobată”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, potrivit Agerpres.

  

 Pe 28 august, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel-Sorinel Vasilca, au semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Modernizarea infrastructurii hardware şi software a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă”.

 

“Este vorba de o nouă investiţie care prevede modernizarea infrastructurii Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112. (…) Proiectul are o valoare de 47,6 milioane de euro şi o perioadă de implementare de 36 de luni şi constă în modernizarea componentelor de hardware şi software pentru un răspuns mai prompt al agenţiilor de urgenţă la solicitările cetăţenilor aflaţi în situaţii de urgenţă. Beneficiile proiectului sunt cele legate de creşterea capacităţii de răspuns la solicitările cetăţenilor, reducerea timpului de aşteptare al meu ca cetăţean care apelează la 112 cu 5 secunde, de la 59 de secunde, la 54 de secunde”, a spus Rovana Plumb, la acea dată.

Sursa: www.adevarul.ro

Related posts

Unirea Mircești – CSM Pașcani 6-2, într-un meci contând pentru Cupa României!

Marius Parteni

Facturi la căldură cu titlu executoriu, după noua lege a serviciilor comunitare

Ema Roman

Cetățenii reclamă: Dezastru ecologic la Moțca, după incendierea unor cauciucuri

Marius Parteni
Încarcă...