16102018Tue
Last updateTue, 16 Oct 2018 9am



Un număr de telefon special pentru copii

Asociația „Telefonul Copilului” a fost declarată unitate publică de către Guvern.  Aceasta pune la dispoziție un număr unic, 116.111, european de asistență pentru copii. România este a treia țară din Uniunea Europeană care dispune de un astfel de număr. Până la finalul anului 2017 asociația a înregistrat peste 2,3 milioane de apeluri telefonice, iar în aproximativ 75.000 intervenția instituțiilor acreditate a fost necesară.

 

Până în anul 2006 a funcționat serviciul 0800 8 200 200, însă după finalizarea acestuia Autoritatea Națională pentru Comunicații (ANC) a acordat licența pentru implementarea numărului unic 116 111, european de asistență pentru copii. Asociația  „Telefonul Copilului” desfășoară activități precum: consiliere psihologică și juridică, de monitorizare a respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate și informarea instituțiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii.

„Din rapoartele de activitate prezentate și din documentele anexate rezultă că organizația non-guvernamentală a asigurat, în ultimii trei ani, servicii pentru un număr mediu anual de 115.000 beneficiari”, informează  deputatul PSD Vasile Axinte.

Asociația are parteneriate cu instituții publice centrale- Inspectoratul General al Poliției, Ministerul Educației Naționale, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Instituția Avocatului Poporului, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.

 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.