RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

A fost publicată lista cu pensionarii care primesc bilete de tratament

Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a publicat lista celor 328 pensionari care beneficiază de bilete de tratament în cadrul celei de-a şaptesprezecea serii de tichete asigurate de Casa Naţională de Pensii. Datele de intrare în staţiuni pentru această serie sunt zilele de 28 octombrie – 1 noiembrie, staţiunile în care vor merge pensionarii fiind diversificate. 

 

Pensionarii au fost distribuiţi atât pentru staţiunea locală de la Nicolina, cât şi pentru staţiuni din Vatra Dornei, Techirghiol, Saturn, Sovata, Felix, Olăneşti sau Slănic Prahova. „Atribuirea biletelor de tratament balnear precum şi cota de contribuţie s-a făcut prin alocare automată în sistem informatic în funcţie de punctajul calculat pentru fiecare solicitant, perioada solicitată, numărul de locuri alocate pe fiecare staţiune şi de numărul de solicitanţi pentru acele locuri. Lista cu persoanele care au primit repartiţie pentru bilet de tratament este afişată la sediul instituţiei noastre şi pe site-ul instituţiei”, a declarat Maria Andronache, directorul executiv al CJP Iaşi.

  

Toate persoanele din listă au fost înştiinţate în scris şi invitate să se prezinte la Casa de Pensii, într-un interval stabilit pentru a-şi ridica biletele. Eventualele bilete neridicate în termen de cei în drept, se redistribuie următorilor solicitanţi. Persoanele care se regăsesc în listă, la ridicarea biletului, trebuie să prezinte biletul de  trimitere de la medic, original şi copie, cartea de identitate şi ultimul cupon de pensie, costul unui bilet fiind de 50% din cuantumul brut al pensiei încasat în luna anterioară plecării în staţiune. 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

Am să mă-ntorc bărbat

Redacția

Raport de groază în judeţul Iaşi: 2016 a fost anul cu cei mai mulţi copii abuzaţi sexual

Redacția

Averea de sub sutana Mitropoliei Moldovei. Doar donaţiile au fost de peste cinci milioane de euro

Redacția
Încarcă...