RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

60.000 de ţigarete găsite în maşina unui șofer, la Blăgești

Reprezentanţii Inspectora­tului de Poliţie Judeţean Iaşi au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 32 de ani, din municipiul Iaşi, care a fost prins, la finele săptămânii trecute, cu o cantitate importantă de ţigări de contrabandă.

 

Individul conducea o masină pe DN 28 Iaşi, pe raza locali­tăţii Blăgeşti, când a fost oprit de agenţi.

  

„În urma controlului, s-a constatat faptul că a­cesta transporta în autoturism ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Cele 60.000 de ţigarete au fost ridicate de poliţişti, în vederea confiscă­rii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006. Cercetările continuă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

Related posts

Unul dintre membrii delegației AUR, care se întâlnește cu președintele Iohannis, a fost condamnat cu amendă penală pentru lovire

Redacția

România nu va participa la negocierile Consiliului UE cu Parlamentul European pentru procurorul-şef european

Redacția

Gabriel Surdu, executat de PDL. A fost exclus din partid după ce a devenit viceprimarul Iaşului

Redacția
Încarcă...