Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie

De la începutul lui 2019, preţurile la benzină şi motorină vor creşte din nou, de data aceasta din cauza unor măsuri ale Guvernului: ajustarea accizelor cu inflaţia şi creşterea componentei bio, relatează economica.net.

 

De la data de 1 ianuarie, vor creşte accizele la carburanţi, potrivit unei prevederi mai vechi din Codul Fiscal. Majorarea de accize, care va fi resimţită în preţul de la pompă de consumatori încă din prima zi a anului 2019 este generată de această dată de ajustarea lor cu inflaţia, prevedere care apare în Codul Fiscal.

Potrivit aceluiaşi document, dacă inflaţia este zero sau negativă, valoarea accizelor nu se diminuează. Însă, dacă există inflaţie, accizele cresc.

Astfel, potrivit chiar listei cu noile accize, valabile pentru 2019, publicată de Finanţe, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.038 de lei pentru 1.000 de litri (de la 1.976 acum) iar cea pentru motorină de 1.896 de lei pentru 1.000 de litri (de la 1.838 acum).

Strict ca urmare a acestei ajustări, un litru be benzină şi de motorină va fi mai scump cu circa 7 bani pe litru (se pune şi TVA de 19% la acciză), în urma unui calcul simplu.

 Iar scumpirile ar putea fi şi mai mari, pentru că, de la acea dată, carburanţii auto vor fi mai "verzi".

Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată.

De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum. 

 sursa www.ziarulevenimentul.ro

Loading...