25082019Sun
Last updateSun, 25 Aug 2019 7pm



De ce nu avem autostradă? Pentru că am prevăzut tuneluri în câmpie și alte grozăvii!

Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni: o telenovelă care te umple de revoltă, rostogolită la nesfârşit de politicieni în studii de prefezabilitate şi fezabilitate, încât este greu de desluşit exact cum au decurs discuţiile din capul locului.

 

Însă raportul Curţii de Conturi, obţinut de „Ziarul de Iaşi“, emis la finele anului trecut, care a determinat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să suspende studiile de fezabilitate pentru a doua oară, ajută la desluşirea unui adevărat „fir roşu“ de delăsare şi incompetenţă, descris chiar de raport: studii incomplete, plăţi neterminate, valori modificate semnificativ pentru aceleaşi servicii de la un studiu la altul.

Concluzia? Date recepţionte ca fiind corecte în primul studiu au fost ignorate complet în al doilea. Ce s-a estimat iniţial, că studiul va costa 15.000 euro/km, a ajuns să coste în final 80.000. Urmarea? CNAIR nu a reluat nici până acum procedurile de atribuire a studiilor de fezabilitate, pentru a fi finalizate. Ca să vă faceţi o idee despre incompetenţa, sau poate intenţiile de fraudare, ale autorilor: pe porţiunea Iaşi - Tg Neamţ, adică deal-câmpie, erau prevăzute tuneluri de parcă se mergea prin Alpii elveţieni: nu mai puţin de opt.

 

Telenovela A8 începe în 2007, acum 11 ani, când fostul CNADNR, actualul CNAIR, încheie un contract cu IPTANA SA pentru a se realiza un studiu de prefezabi­litate pentru autostrada numită la vremea respectivă Târgu Mureş - Iaşi - Sculeni, cu valoarea de 2.340.000 de lei, fără TVA, apro­ximativ 720.000 de euro la mo­mentul respectiv. Lungimea estimată era de 320 de kilometri, însă pe parcursul studiului s-a determinat faptul că era mai eficient dacă autostrada lega Tg. Mureş de Ungheni, nu de Sculeni, iar ultima variantă, mai scurtă cu 20 de kilometri, a rămas cea definitivă.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Loading...

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.