KOSAROM sparge piaţa

După ce a investit peste 40 de milioane de euro în ultimii cinci ani, cel mai mare producător regional de carne şi produse din carne de pui şi porc - Kosarom - a anunţat joi că pregăteşte o altă investiţie spectaculoasă: o fermă ultramodernă de scrofiţe, proiect evaluat la 20-22 milioane euro.

"Acest proiect fusese gândit iniţial pentru anul 2009 dar banca a fost reticentă atunci din cauza preţului mic din acea vreme la purcei. Acum preţurile au crescut semnificativ iar banca a văzut şi ce am făcut la SUINPROD Roman, aşa că avem toate premizele să facem un poriect foarte frumos", a spus fondatorul imperiului Kosarom, Neculai Apostol.

El a fost completat de un reprezentant al Ziarului Financiar care a caracterizat ferma construită la Roman, după o investiţie de 15.000.000 euro, drept "o bază NASA în materie de industrie alimentară". "Ce am făcut acolo, adică o fermă pentru 3000 de scrofiţe pentru purcei hibrid, este un model nu doar pentru România, ci pentru toată Uniunea Europeană. Acolo se respectă deja standarde care vor fi introduse de UE abia din 2016", a precizat Neculai Apostol.

Se vor produce porci de rasă pură

Dacă totul merge conform planului, KOSAROM va produce la jumătatea anului 2014 purcei unicat în România. "La fermele de la Târgu Frumos vor fi născuţi străbunicii şi bunicii porcilor puri. Apoi părinţii vor fi duşi la "grădiniţa" de la Roman unde în hala ridicată acum după investiţia de 15.000.000 euro vor fi obţinuţi, prin diverse încrucişări, purceii de rasă pură. Noi am stabilit să obţinem anual circa 250.000 de astfel de purcei, nivel care ar asigura o rentabilitate fără probleme a investiţiei de 20.000.000 euro", a explicat directorul general al Kosarom, Lucian Apostol.

Practic, prin încrucişarea diverselor gene, KOSAROM va obţine purcei cu un conţinut ridicat de muşchi file, de carne superioară şi cu mai puţină grăsime. "O parte din aceşti purcei vor fi crescuţi de noi la o fermă ce va fi ridicată anul viitor, iar restul vor fi direcţionaţi către alte ferme din ţară sau străinătate", a precizat Lucian Apostol.

Exporturile KOSAROM s-au dublat în ultimul an

Concomitent cu eforturile de a îmbunătăţi zestrea genetică a animalelor crescute în cadrul grupului, KOSAROM s-a focusat pe creşterea exporturilor. "Am ajuns să facem exporturi în mai toate ţările Europei. Chiar azi a venit la noi un important distribuitor francez, firmă ce operează şi în ţările arabe, pentur a ne propune o colaborare. Iar săptămâna viitoare avem negocieri pentru a intra pe piaţa Rusiei", a dezvăluit Lucian Apostol. 

În cifre seci, exporturile KOSAROM au crescut în ultimul an de la 7% la 15% din totalul cifrei de afaceri de circa 200 milioane lei. "Vrem ca până în 2015 măcar jumătate din veniturile grupului să provină din exporturi", a încheiat Lucian Apostol. 

În acest moment grupul KOSAROM are circa 900 de angajaţi şi achită către stat impozite anuale de aproape 10 milioane euro.

sursa Topiasi.ro

Citește și:

 

 

Loading...