RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie

Ministrul de Finanţe îi ameninţă pe funcţionari. 20% vor fi daţi afară

Ministrul Finanţelor se gândeşte la o reformă a administraţiei publice, recunoscând că sectorul bugetar este încărcat artificial şi ineficient. Cam 20 la sută din actuala administraţie publică este ineficientă în posturile pe care le ocupă, spune Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici susţine că îşi permite să fie un aspru critic al administraţiei, pentru că o cunoaşte bine din interior, întrucât şi-a petrecut viaţa în domeniul public, în care lucrează din 1991.

În administraţia publică, „sunt oameni care se sacrifică – vieţile, familiile, timpul liber. Sunt oameni care nu petrec doar opt ore pe zi la serviciu. Sunt oameni care stau 10-12-14 ore pe zi. Nu spun că fac toţi asta. Sunt foarte mulţi din sistemul de stat care la ora – nu la 4.00, poate chiar mai devreme – au spart uşa. Iar dacă stau la serviciu, poate o oră doar alocă pentru ceea ce fac ei la serviciu. Ei, aceştia trebuie să plece din administraţie”, a spus Eugen Teodorovici.

  

El a subliniat că pentru aceasta, mai întâi trebuie o decizie foarte clară politică, apoi trebuie făcută o analiză pe fiecare structură publică în parte: dacă se justifică în primul rând ca structură, dacă o parte din funcţiile pe care le are se justifică sau nu.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Datele de prezență ale salariaților sunt mai ușor de accesat cu un soft pontaj

Redacția

Prețul benzinei va crește din nou!

Redacția

Programul “Rabla” a primit o suplimentare de 30.000 de tichete

Răzvan Grecu
Încarcă...