ANAF începe „vânătoarea” de bani. Tranzacțiile de peste 5.000 de euro, anunțate zilnic la Fisc

Băncile, cazinourile şi agenţii imobiliari vor fi obligaţi să anunţe la Fisc tranzacţiile care depăşesc 5.000 de euro. Şi nu de două ori pe lună, ca acum, ci în fiecare zi. Inspectorii vor să ştie în fiecare moment care sunt instituţiile sau firmele prin care trec sume mari de bani.

Experţii fiscali care îşi reprezintă clienţii în tranzacţii ce depăşesc 5.000 de euro vor trebui să anunţe Fiscul. Prevederea apare în proiectul Codului de Procedură Fiscală. Cei vizaţi spun că fişele trimise zilnic la ANAF înseamnă cheltuieli în plus.

„Vor crește costurile afacerii, fiecare bancă, contabilitate, avocatură, firmă de audit va trebui să aibă o persoană care raportează și una care o controlează, ca să nu cumva să uite”, a spus Gabriel Biriş, consultant fiscal.

Printre cei care trebuie să facă astfel de rapoarte se vor afla şi agenţii imobiliari. Aceştia spun că informaţiile lor se suprapun cu cele ale notarilor şi cu cele ale băncilor prin care se fac tranzacţiile.

„Putem raporta suma de vânzare specificată în actul notarial și care este raportată de notar, nu știu la ce ajută să raportăm aceleași sume”, spune Dragoş Vîlceanu, broker imobiliar.

De asemenea, oricine află despre vreo tranzacţie care depăşeşte plafonul de 5.000 de euro poate raporta acest fapt.

„Unul îi spune celuilalt că și-a vândut mașina și și-a luat una nouă, celălalt trebuie să îl raporteze că primul și-a vândut mașina”, spune Gabriel Biriș.

Băncile vor trebui să anunţe şi ele, zilnic, datele de identificare ale persoanelor fizice sau ale firmelor care deschid sau închid conturi, precum şi operațiunile în lei sau în valută ce depăşesc 5.000 de euro. Acum, datele privind operațiunile derulate prin conturile bancare sunt transmise numai Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Legea nu permite ca aceste informaţii să fie date mai departe ANAF.

În categoria raportărilor zilnice vor intra şi numele celor care închiriază casete de valori, informaţie pe care acum băncile o dau doar la cerere.

 sursa stirile digi24.ro

  Citește și:

 

 

 

Loading...