Jocurile de noroc online vor intra în legalitate

Senatul a adoptat cu 85 voturi pentru, 41 voturi împotriva şi nicio abţinere un proiect de lege care va reglementa şi taxa jocurile de noroc online.

Acest domeniu de activitate funcţionează în România de peste 10 ani în incertitudine. După ce va intra în legalitate, va aduce în plus la bugetul de stat câteva zeci de milioane de euro anual, scrie Economica.net.

UG 92/2014 şi proiectul de lege aflat în Parlament au creat posibilitatea reală pentru organizatorii online de a se licenţia şi de a plăti taxe precum în celelalte ţări. Astfel, companiile care îşi vor manifestă interesul pentru piaţă din România, vor putea funcţiona o perioada de până la 12 luni, cu plata taxelor în avans şi îndeplinirea unor formalităţi simplificate. În această perioada, organizatorii sunt obligaţi să se conformeze tuturor cerinţelor legale putând astfel să obţină o licenţă cu o validitate de 10 ani. Taxarea se va face cu un procent de 16% aplicat profitului brut, dar şi prin taxe fixe anuale cuprinse între 6.000 euro şi 120.000 euro.

De pe urma aprobării proiectului de lege, vor avea de câștigat însă multe alte sectoare. Organizatorii de jocuri de noroc online sunt cunoscuți în întreaga lume pentru sumele impresionante cheltuite pe campanii de marketing și promovare. În urma controalelor efectuate de ONJN s-a indisponibilizat o sumă de 1,8 mil EUR care reprezenta bugetul unui singur organizator online plătit pe un an pentru servicii de marketing în România.

O altă categorie foarte importantă este cea IT. În acest moment există deja companii care produc cele mai noi și performante softuri în domeniul jocurilor de noroc la noi în țară și este de așteptat o explozie a angajaților în acest domeniu odată cu apariția organizatorilor de jocuri de noroc licențiați.

O dezvoltare puternică o vor avea și afacerile de tip “call center” unde vor apărea câteva sute de locuri de muncă în fiecare an care să servească industriei jocurilor de noroc online.

sursa: b1.ro

Citește și:

 

 

Loading...