Funcționarii publici amenință cu greva generală

Acuzând Guvernul ca nu a dat curs solicitărilor si doleanţelor lor, funcţionarii publici din primarii, consilii judeţene si institutii subordonate acestora sunt hotarati sa declanşeze greva generala.

Federaţia Naţionala a Sindicatelor din Administraţie anunţa, joi, prin intermediul unui comunicat remis Ziare.com, ca va continua acţiunile de protest si va organiza greva generala cu intreruperea activitatii timp de o zi in instituţiile din administraţia publica locala.

Greva se va desfasura in luna aprilie 2015, la o data ce va fi stabilita de către Biroul executiv al federaţiei, dupa strângerea de semnaturi privind acordul tuturor salariaţilor pentru participarea la aceasta acţiune de protest.

Sindicaliştii acuza Guvernul de "lipsa de interes pentru rezolvarea problemelor grave in ceea ce priveşte salarizarea si drepturile angajaţilor care isi desfasoara activitatea in administraţia publica locala".

Conform documentului citat, revendicările angajaţilor din administraţia locala vizeaza acordarea tichetelor de masa sau a normei de hrana si creşteri salariale.

Federaţia a declanşat in luna ianuarie 2015 conflictul colectiv de munca, a instiintat Guvernul despre acest lucru, iar in luna februarie 2015 a organizat prima forma de protest care a presupus intreruperea programului de lucru, timp de o jumatate de ora, in primarii, consilii judeţene si institutii subordonate acestora de pe intreg teritoriul tarii.

Sursa: ZiarulEvenimentul.ro

Citește și:

 

 

 

 

Loading...