IPS Teofan: " Sa ne indreptam inima catre Dumnezeu"

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a tinut sa binecuvanteze credinciosii cu ocazia sarbatorii Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos.

In scrisoarea pastorala adresata credinciosilor, Inalt Prea Sfintia Sa a aratat cat de importanta este nasterea Mantuitorului pentru toti crestinii si ce ar trebui sa faca oamenii pentru a-l avea cat mai aproape pe Iisus Hristos. "Ne-a învrednicit Dumnezeu sa întâmpinam si anul acesta slavitul Praznic al Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare data, salasluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace si nadejde. De la copii pâna la cei în vârsta, cu totii suntem cuprinsi de taina cea negraita a Întruparii, încercând a o trai fiecare dupa putere: înaltând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regasindu-ne în jurul mesei si a caldurii caminului, revarsând putina alinare asupra celor sarmani sau aflati în suferinta, ducând mai departe traditia stramoseasca a colindatului", a aratat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Acesta a subliniat si faptul ca toti oamenii ar trebui sa-si indrepte mai des atentia catre Dumnezeu, iar persecutiile asupra crestinilor sa inceteze, IPS Teofan oferind exemplul crestinilor din Siria, prigoniti incontinuu de catre autoritati. "Asadar, Fiul lui Dumnezeu, din dragoste netarmurita fata de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slabiciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre partasia cu Dumnezeu, calea spre viata vesnica si nestricacioasa, pe care am pierdut-o prin caderea lui Adam. De aici bucuria care a cuprins sufletele celor care au fost martorii Nasterii lui Hristos; de aici bucuria crestinilor de-a lungul veacurilor; de aici si bucuria noastra, a celor de astazi", a mai spus Inaltul Prelat al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Prin încercari catre Nasterea în Hristos

Iubiti frati preoti,
Iubiti frati si surori în Hristos-Domnul,

Ne-a învrednicit Dumnezeu sa întâmpinam si anul acesta slavitul Praznic al Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare data, salasluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace si nadejde. De la copii pâna la cei în vârsta, cu totii suntem cuprinsi de taina cea negraita a Întruparii, încercând a o trai fiecare dupa putere: înaltând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regasindu-ne în jurul mesei si a caldurii caminului, revarsând putina alinare asupra celor sarmani sau aflati în suferinta, ducând mai departe traditia stramoseasca a colindatului.
Cu adevarat, contemplam astazi „Taina straina si preaslavita: cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, întru care S-a culcat Cel neîncaput, Hristos Dumnezeu”. Dumnezeu S-a coborât printre oameni din multa Sa iubire pentru ei. „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Asadar, Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu, din dragoste netarmurita fata de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slabiciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre partasia cu Dumnezeu, calea spre viata vesnica si nestricacioasa, pe care o am pierdut-o prin caderea lui Adam. De aici bucuria care a cuprins sufletele celor care au fost martorii Nasterii lui Hristos; de aici bucuria crestinilor de-a lungul veacurilor; de aici si bucuria noastra, a celor de astazi.

Dreptmaritori crestini, iubiti si iubitori de Hristos,

Nascându-Se Hristos, îngerii cerului si o parte dintre oameni s-au bucurat. Îngerii laudau pe Dumnezeu, zicând: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire”. „Ca temelie a pacii si a bunei voiri între oameni, spune Parintele Dumitru Staniloae, a fost vazuta de îngeri însasi Nasterea Domnului. Si marturia aceasta a îngerilor a fost vestita oamenilor. Caci în noaptea Nasterii s-a vazut oaste mare cereasca laudând pe Dumnezeu, pentru aceasta temelie a pacii între oameni, pusa de Dumnezeu prin Nasterea Fiului Sau ca om, ca Frate al oamenilor, ceea ce a întarit fratia între ei". Magii cei întelepti si pastorii cei curati la suflet s-au alaturat îngerilor si au trait ei însisi bucuria Nasterii lui Hristos.  
Cei lipsiti de întelepciunea dumnezeiasca si murdari la suflet nu s-au bucurat însa de aceasta. Dimpotriva, i-au fost chiar vrajmasi. Sfântul Ioan Gura de Aur ne spune: „Hristos, chiar de la început, a fost întâmpinat de vrajmasie si ispite. Iata ca s-a întâmplat aceasta chiar de când era în fasa!”. Aflând de Nasterea lui Mesia, „regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul împreuna cu el”. În încercarea de a-L omorî pe Hristos, Irod a poruncit uciderea pruncilor din Betleem. Pentru a scapa de prigoana, Sfânta Fecioara Maria, batrânul Iosif si Pruncul Iisus se refugiaza în Egipt, înfruntând greutatile unei calatorii obositoare si pline de primejdii.
Bucuria trairii credintei si suferinta pricinuita de potrivnicii acesteia, marturisirea adevarului si lupta împotriva acestuia s-au împletit de-a lungul istoriei Bisericii crestine. Mântuitorul Însusi i-a prevenit pe ucenicii Sai: „Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni; daca au pazit cuvântul Meu, si pe al vostru îl vor pazi”. Începând cu persecutarea din primele trei veacuri a celor ce credeau în Hristos si pâna la cruda prigoana îndreptata, în mod special, împotriva Bisericii Ortodoxe în veacul XX, credinta crestina s-a confruntat cu o vrajmasie continua.
Din pacate, atitudinea ostila si persecutia împotriva crestinilor continua si astazi, în plin veac XXI. Ne gândim, în primul rând, la fratii nostri crestini ortodocsi din Siria care au trait anul acesta, 2013 de la Nasterea lui Hristos, groaza unei prigoane tot atât de sângeroase ca cele de pe vremea lui Diocletian sau Stalin. În tara în care, spune Scriptura, pentru prima data „ucenicii (lui Hristos) s-au numit crestini”, în teritorii unde se mai vorbeste înca limba Mântuitorului, limba aramaica, în acest leagan al crestinatatii, sute si mii de crestini au fost ucisi, multe tinere crestine au fost batjocorite, doi arhierei ortodocsi au fost rapiti, 46 de biserici si manastiri ortodoxe au fost distruse. Daca adaugam la acestea, violenta similara îndreptata asupra altor crestini din Siria sau asupra celor din Egipt si alte tari africane si asiatice, vedem amploarea furtunii dezlantuite asupra unei parti a lumii crestine. Si aceasta se petrece în anul 2013.

Iubiti credinciosi,

În viata omenirii au fost momente de cer senin si momente de furtuna. Si precum în trecut asa si astazi, crestinatatea este chemata în orice situatie sa fie în stare de veghe. „Fiti treji!”, ne spune Scriptura; „Desteapta-te, române”, îndeamna imnul national. Starea de veghe, de priveghere si atitudinea de desteptare continua si curaj marturisitor definesc viata crestinului adevarat. „În lume necazuri veti avea”,ne avertizeaza Hristos Domnul. Si tot El ne spune: „Dar îndrazniti. Eu am biruit lumea”. Domnul Hristos ne face partasi ai acestei biruinte si pe noi fratii Sai, caci Hristos, „facându-se Frate cu noi, noi toti devenim fii ai Tatalui ceresc împreuna cu El si frati între noi”.
Ca frati ai lui Hristos si fii ai Tatalui ceresc, avem încredintarea ca Fratele nostru mai mare, Hristos Domnul, iubirea Tatalui si adumbrirea Duhului Sfânt nu ne vor parasi. „Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi”, zice Domnul. Pentru aceea, în ceas de întristare sau de prigoana manifestata într-o forma sau alta, sa zicem: „Pentru ce esti mâhnit, suflete al meu (...)? Nadajduieste în Dumnezeu (...); mântuirea fetei mele este Dumnezeul meu” sau „Domnul este luminarea mea si mântuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi înfricosa?”.

Iubiti fii si fiice întru Hristos,

Vietuirea crestina în zilele noastre este pe cât de frumoasa si datatoare de bucurie, sens si lumina, pe atât de dificila. Este calea strabatuta de Hristos de la Cruce la Înviere. Alta cale spre Înviere, adica spre pace si bucurie în Duhul Sfânt, nu exista în afara de rastignire si trecere prin necazuri, ispite si adesea persecutii. De ce aceasta? Ne raspunde Sfântul Ioan Evanghelistul: Hristos „si-a pus sufletul Sau pentru noi si noi datori suntem sa ne punem sufletele pentru frati”, adica pentru toti, inclusiv pentru cei ce ne urasc, ne doresc raul sau ne prigonesc. Aceasta este împlinirea poruncii lui Hristos: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc pe voi”. „Chemând pe toti – spune Parintele Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul – spre a pazi porunca lui Hristos: «iubiti pe vrajmasii vostri», Biserica se asaza între toate puterile ce se dusmanesc între ele, iar mânia de care sunt pline acele puteri, întâlnind Biserica în calea sa, navaleste asupra ei. Biserica însa, înfaptuind lucrul lui Hristos pe pamânt, adica mântuirea întregii lumi, constient ia asupra-si povara mâniei tuturor, precum si Hristos a luat asupra Sa pacatele lumii. Si daca Hristos, în aceasta lume a pacatului, a fost prigonit si nevoit sa sufere, atunci si adevarata Biserica a lui Hristos va fi prigonita si va suferi. Este legea duhovniceasca a vietii în Hristos, despre care a vorbit Însusi Hristos si Apostolii; iar dumnezeiescul Pavel a exprimat-o hotarât în astfel de cuvinte: «Toti care voiesc sa traiasca cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniti» (2 Timotei 3, 12). Nici propovaduirea Bisericii, care este acelasi cuvânt: «Iubiti-va vrajmasii», nu încape în lume, si de aceea lumea în toate veacurile a prigonit si va prigoni adevarata Biserica”.
Singura atitudine posibila, asadar, în viata unui crestin si în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cuprinde pe toti, prieteni si vrajmasi. Cu o conditie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul”. A iubi „cu fapta si cu adevarul” înseamna: rugaciune neîncetata pentru toti, în special pentru vrajmasi, fapta cea buna pentru cel aflat în nevoie, cunoasterea si trairea adevarului de credinta, propovaduirea Evangheliei lui Hristos celor care nu-L cunosc îndeajuns sau Îi sunt potrivnici, solidarizarea cu cei care sufera din cauza credintei lor sau a nedreptatilor de orice fel.
De aceea, în aceste zile sfinte de praznuire a Nasterii Domnului, sa ne îndreptam inima în rugaciune catre Dumnezeu pentru toti cei care sufera din cauza credintei lor în Siria si în alte zone ale lumii. Din multul sau putinul nostru material sa facem parte celui în suferinta aflat, mai aproape sau mai departe de noi. Sa veghem ca adevarul de credinta sa fie propovaduit cu tarie, ca guvernantii sa cârmuiasca treburile tarii inspirându-se din Scriptura, din traditiile sanatoase ale înaintasilor si din tot ceea ce e autentic românesc, european si uman. Familia crestina, formata din barbat, femeie si pruncii lor, sa fie aparata ca bunul cel mai de pret, împreuna cu credinta si valorile neamului.

Straduindu-ne sa împlinim acestea, Hristos „va lua chip în noi” ca altadata trup din pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Împlinind, cu ajutorul lui Dumnezeu, cele rânduite de Biserica, ne vom bucura de pacea si lumina Betleemului, vom întelege „taina minunata a unui Dumnezeu Care, cu toata marirea Lui necuprinsa, Se coboara atât de mult, încât Se face purtatorul personal al simtamintelor noastre, al legaturilor noastre cu lumea si cu semenii nostri, al specificului uman”.
Dumnezeu sa ne cuprinda pe toti în mila iubirii, iertarii si binecuvântarii Sale pentru a glasui împreuna cu îngerii: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!”.

Va îmbratisez pe toti întru lumina si bucuria Nasterii Domnului, dorindu-va tuturor zile frumoase de praznic si un An Nou bineplacut Domnului cu sanatate în familie si pace în lume.

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

sursa www.bzi.ro

Citește și: