17012017Tue
Last updateTue, 17 Jan 2017 7pm



Recomandările stiliștilor pentru noaptea de Revelion: “Roșul rămâne culoarea femeilor puternice care pășesc cu încredere în noul an”

Imaginația reprezentantelor sexului frumos este pusă la încercare în această perioadă. Pe final de an petrecerile tematice impun o anumită ținută sau dau frâu ideilor. An de an tendințele sunt discutate de stiliști, dar de cele mai multe ori trebuie să alegem piese vestimentare care ne avantajează.

 

 

Stilista Daniela Macsim ne ajută în acest impas cu o serie de sfaturi: "Pentru majoritatea oamenilor, seară de Revelion sau Anul Nou cum se mai spune în anumite zone ale ţării, este una extrem de importantă...mai ales pentru femei,  pentru că este un nou motiv să îşi achiziţioneze ceva nou şi să se aranjeze. Cu ce va îmbrăcaţi în noaptea de Revelion?

Răspunsul depinde de locaţia în care alegeţi să mergeţi.

Dacă mergeţi în club, atunci trebuie să alegeţi o ţinută casual, dar glam în acelaşi timp.

Şi în acest sezon se poartă paietele, de fapt, un top din paiete, o fustă sau o rochie strălucitoare te va scoate mereu din încurcătură în alegerea ţinutei potrivite pentru o seară festivă, petrecută în club.

Recomandarea mea este să luaţi în vedere totuşi şi lejeritatea de mişcare de care aveţi nevoie în club, pentru că alegem să ne petrecem aici Revelionul pentru că ne place să dansăm, nu-i aşa? Nu am înţeles niciodată persoanele care merg în club doar pentru a sta pe canapea şi care se analizează între ele...dar asta este o altă poveste.

Recomandarea mea este o fustă din paiete şi un top simplu în partea de sus...un tricou alb cu imprimeu gen "I am absolutely fabulous". O salopetă din paiete aurie şi cu un blazer masculin deasupra. Dacă eşti genul de persoană care nu se poate dezlipi de blugi, poţi să-i iei în considerare şi în această seară, însă poartă în partea de sus un top statement...sau o cămaşă albă lungă şi adaugă un brâu cu impact vizual, cu pietre sau cu franjuri sau dacă nu, poartă un ham din piele. Alege o pereche din blugi slim fit sau boyfriend cu lungime deasupra gleznei (acum sunt la modă cei care nu au tivul finisat şi care arată şi foarte bine), adaugă o pereche de sandale cu şireturi şi o pereche de cercei mari.

Dacă mergeţi la munte cu prietenii, atunci trebuie să luaţi în considerare faptul că va veți lupta cu temparaturi destul de joase. Însă, asta nu ar trebui să va pună în încurcătură. Puteţi alege o rochie fluidă, chiar şi lungă sau de lungime medie, adaugă un cardigan pufos peste, un guler din blană, colanţi sau dresuri groase 200 DEN şi o pereche de ghete până la glezna, cu toc mic şi gros sau o pereche de loafersi. Pantofii cu toc nu prea au ce caută în povestea asta, dacă ieşiţi afară, riscaţi să va între tocurile în zăpadă sau pământ. Părul îl puteţi prinde într-un coc lejer, nestudiat...să creeze senzaţia aia de messy hair, dar care arară în acelaşi timp foarte bine.

Dacă anul acesta Revelionul îl petreceţi acasă, de asemenea trebuie să luaţi în calcul comoditatea. Veţi fi totuşi în postura de gazdă, nu-i aşa? Însă nici nu trebuie să stai în papuci de casă...dar nici în tocuri foarte înalte...pantalonii tip ţigareta şi o cămaşă din mătase ar putea fi o alegere inspirată, cu o pereche de balerini cu pietricele. Şi o rochie cu mâneci lungi şi o pereche de ciorapi peste genunchi ar fi o alegere potrivită.

Mergeţi în centrul oraşului la miezul nopţii pentru a admira focul de artificii? Cizmele peste genunchi cu talpă joasă ar fi cele mai potrivite şi trendy în acelaşi timp. Poartă-le cu o rochie sau o fustă de lungime midi, un cardigan pufos sau o haina din blană/imitaţie de blană şi ia-ţi o căciulă interesantă.

Mergeţi la restaurant? Aici eleganța trebuie să primeze.

Însă încercaţi să ieşiţi din tipar. Un deux-piece din catifea şi cu un decolteu adânc va va pune în centrul atenţiei, cu siguranţă.

Dacă totuşi doriţi să renunţaţi la pantaloni măcar în această noapte fabuloasă, optaţi pentru o rochie din catifea cu aplicaţii din paiete sau cu pene. Aveţi grijă, paietele pot adaugă vizual câteva kilograme în plus... încercaţi să nu va faceţi singure rău. Alegeţi doar ceea ce va avantajează, pentru că nu tot ceea ce "se poartă" este potrivit şi pentru dumneavoastră.

Iar dacă va prinde anul nou singure, luaţi-va un pahar de proseco în mâna, îmbrăcaţi cea mai fabuloasă rochie pe care o aveţi în garderoba, daţi play unui serial bun şi zâmbiţi.

La mulţi ani şi sper să faceţi cele mai inspirate alegeri şi în acest sfârşit de an!"

Dacă am ridicat standardele, propun să mergem către un magazin din municipiu de unde să ne alegem ținuta care ne va face să ne simțim cele mai importante actrițe din lumina reflectoarelor.

Încercăm să fim la înălțimea așteptărilor clienților noștri. Am venit în această perioadă mai intens decât în celelalte perioade ale anului pentru a le ajuta pe doamne să treacă cu bine în noaptea de peste ani. Cred eu că o femeie se simte bine atunci când se simte bine în pielea ei, însă și ținuta contribuie foarte mult la starea de spirit în ansamblu. Am venit în acest an cu o paletă care se repetă oarecum și nu cred că din greșeală, fiind pusă în acord cu coloristica sărbătorilor de iarnă”, ne-a declarat Elena Atudorei, administrator magazine Reflex.

Revenim și în acest an la eternul roșu care reprezintă o culoare reprezentativă pentru seara de Revelion. Materialele pot fi diferite, atâta timp cât ne avantajează și de departe vedeta acestui sezon în rândul fetelor sunt rochiile create din combinațiile între dantelă și catifea. 

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.