La data de 21 septembrie 1939 a fost asasinat primul ministru Armand Călinescu de către un comandou legionar.Armand Călinescu (n. 22 mai 1893, Piteşti – d. 21 septembrie 1939, Bucureşti) a fost om politic, jurist, economist. S-a format ca om politic în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, activitatea sa în funcţii guvernamentale fiind îndreptată împotriva oricăror curente extremiste care ameninţau ordinea în stat.
Astfel, în calitate de subsecretar la Ministerul de Interne s-a implicat personal în înăbuşirea grevei de la Atelierele CFR „Griviţa” (februarie 1933).
Două lui mai târziu, la 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau reprimate.
La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de Miniştri „pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt”, însă prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod a amânat semnarea.
Treptat, a devenit unul dintre oamenii politici de încredere ai lui Carol al II-lea. Călinescu devine exponentul unei aşa-numite grupări de centru din PNŢ, apropiată de rege, care nu ezita să critice conducerea oficială a partidului.
După alegerile din decembrie 1937, când nici un partid politic nu a reuşit să câştige alegerile, Armand Călinescu s-a alăturat regelui Carol al II-lea în decizia sa de a profita de noua realitate de pe scena politică pentru a-şi atinge obiectivul politic – instaurarea dictaturii monarhice.
Călinescu primeşte portofoliul Ministerului de Interne în Guvernul Octavian Goga, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. Pentru această „trădare”, liderii Partidului Naţional Ţărănesc l-au exclus din partid.
Conflictul cu Mişcarea Legionară şi asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu
Ca demnitar al Internelor, Călinescu cunoştea bine resorturile politice care au sprijinit Garda de Fier şi polemiza direct cu aceştia. Chiar în audienţa la rege din 1936 el prezenta fără echivoc „pericolul Gărzii de Fier … formată din elemente nepregătite şi care sunt instrumente de manevră ale politicienilor”.
În opinia sa este necesară „represiunea”, atât doar că „aceasta n-o poate face decât un guvern … cu autoritate şi rezemat pe o mare forţă populară”.
La sfârşitul lunii martie 1938 a izbucnit polemica între Nicolae Iorga şi Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare . După ce bătrânul profesor a sesizat autorităţile, Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie.
articolul integral pe www.mediafax,ro