24032019Sun
Last updateSun, 24 Mar 2019 7pm



Adevăratele motive ale construirii Marelui Zid Chinezesc. Lucrările au durat peste 1.400 de ani şi au murit 3 milioane de oameni pentru ridicarea lui

Una dintre cele mai spectuloase creaţii inginereşti ale umanităţii a fost marele zid chinezesc. O mega-structură care se întinde pe câteva zeci de kilometri şi pentru construcţia căreia au murit foarte mulţi oameni. Dincolo de mituri şi false interpretări, zidul chinezesc a fost mai mult decât o structură de apărare şi a fost ridicat dintr-o necesitate politică şi militară imediată.


Marele Zid Chinezesc este una dintre cele mai impresionante construcţii ridicate de om de-a lungul istoriei. Are 21.196,18 kilometri şi străbate nordul Chinei de la trecătoarea Jiayuguan şi până la munţii Hushan în provincia Liaoning, terminându-se în apropierea golfului Bohai.    Este un zid uriaş, cu o grosime neuniformă, care variază între 4 şi 10 metri, cu turnuri de apărare la intervale de câteva sute de metri, la rândul lor înalte de 12 metri şi cu lăţime de 6.5 metri. Evident, zidul are un drum de rond lat, dar şi locuri de semnalizare. În drumul său Marele Zid Chinezesc străbate 11 provincii şi două regiuni autonome. Totodată, de-a lungul zidului au fost consemnate peste 43.721 situri arheologice foarte importante pentru patrimoniul mondial.    Din anul 1987, Marele Zid Chinezesc face parte din patrimoniul UNESCO. În jurul acestei uriaşe structuri s-au construit numeroase poveşti, legende şi mituri. Se crede că a fost realizat de un singur împărat, că poată un blestem şi că a fost salvat de o serie de acţiuni magice. Totodată s-a perpetuat ideea că poat fi văzut de pe Lună. Dincolo de mit şi legendă, adevărul istoric arată că de fapt Marele Zid Chinezesc nu a fost o construcţie unitară, din motive diferite, rezultând în cele din urmă, abia în evul mediu, un zid continuu de la un capăt la altul. Zidul a constituit simbolul temerilor chinezilor faţă de un invadator brutal şi feroce împotriva căruia a luptat timp de secole. 

articolul integral pe www.adevarul.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.