Debut în pictură pentru o tânără păşcăneancă (FOTO)

"La început de drum" se intitulează vernisajul care a avut loc ieri seară la Casa Municipală de Cultură "Mihail Sadoveanu" Paşcani.

O tânără de 18 ani a păşit timidă în faţa celor prezenţi în sala Arcadia pentru a vorbi despre ceea ce ea numeşte <un simplu hobby>. A terminat liceul pe filiera umană la Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" Paşcani în urmă cu câteva zile, dar trăieşte cu regretul în suflet de a nu fi urmat liceul de arte la care a dat admiterea în urmă cu 4 ani.

Prezentă la eveniment a fost și mama tinerei, iar familia a susţinut-o în toate aceste demersuri. De asemenea, profesorul de desen de la insituţia de învăţământ la care a absolvit, cel care a ghidat-o în aceşti 4 ani a făcut o scurtă introducere despre cine este Andreea Timofte. Teoretic şi practic, aproximativ 50 de opere au fost privire de cei prezenţi, iar emoţiile au copleşit-o. Invitată în platoul Actualitatea Tv în cadrul emisiunii Eveniment care va fi difuzată în această seară începând cu orele 20.00, Andreea a povestit despre pasiunea ei pentru artă, precum şi ce a sacrificat pentru acest vis. Pe viitor îşi doreşte să urmeze facultatea de design vestimentar, iar pe fiecare piesă vestimentară să poată "croi"un desen al ei.

Emisiunea integrală o puteţi vedea în această seară începând cu orele 20.00.

Citește și: