RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Perechile care intră în competiția Balului Bobocilor de la Colegiul Tehnic CF “UNIREA” Pașcani (GALERIE FOTO)

APĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZA
Colegiul Tehnic de Căi Ferate ”Unirea” Pașcani prezintă Balul Bobocilor 2014 – în stil Bal Mascat unde va fi invitat special DJ Jonnessey și Aner. 

Evenimentul va avea loc pe 14 noiembrie la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu Pașcani începând cu orele 15.00, iar after party  începând cu orele 21.00 la Incanto Club. Prețul unui bilet pentru bal este de 30 de lei, iar el poate fi cumpărat de la membrii care organizează evenimentul, nu se vând la intrare, și sunt limitate la un număr de 350 bucăți.

Iată că în urma selecțiilor care au avut loc în data 3 octombrie 2014 de la orele 16.00, cele 12 perechi se vor pregăti acum pentru probele din cadrul competiției ce va avea loc pe data de 14 noiembrie. Emoții, ambiție, probe inedite, aptitudini de dovedit, muzică, distracție, dar și prezentare de modă în cadrul acestui eveniment liceal.

  

“Pentru Balul Bobocilor de anul acesta s-au înscris un număr de 88 de elevi, dintre care au fost selecționați 24, respectiv 12 fete și 12 băieți. Despre balul tematic din acest an pot spune doar că biletul pentru accesul la acest eveniment va fi însoțit de o mască, iar cei din sală sunt nevoiți să o poarte”, ne-a declarat Mihail Dolhascanu, unul dintre organizatori.

Cei patru prezentatori, respectiv Mihail Dolhascanu, Buhălniceanu Costinel, Paula Manta și Raluca Atănăsoaiei vă vor privi de pe scenă și vă vor prezenta, rând pe rând fiecare moment artistic ce va urma în planul de desfășurare, iar voi, cei prezenți veți urmări din spatele măștilor această “bătălie” pentru titlul de Miss și Mister.

APĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZA APĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZA APĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZA APĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZA

APĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZAAPĂSAȚI PE IMAGINE PENTRU A ÎNCADRA CORECT POZA

 

Citește și {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Ministrul ucrainean al Apărării: Rușii trag în spitale, omoară femei şi copii. Nu mai e o armată, sunt doar niște laşi ordinari şi terorişti. Capacităţile forţelor noastre armate cresc, ajutoarele vin

Redacția

A treia ediție FESTOVLEAC debutează mâine 25 Octombrie în toate școlile din Pașcani!

Redacția

3 mai – Ziua mondiala a libertatii presei

Redacția
Încarcă...