RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Mihail Sadoveanu, “cel mai puternic poet al naturii”

Scriitorul Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, judeţul Iaşi, fiind fiul avocatului Alexandru Sadoveanu şi al Profirei Ursachi, ţărancă din Verşeni.

 

  


Din copilărie, când şi-a petrecut verile la Verşeni, alături de bunici, sau la ”Nada Florilor”, lângă Fălticeni, i s-au întipărit amintirile care au format acel ”rezervoriu umplut cu nemiluita în ani şi ani, în toată copilăria acum atât de depărtată…”, după cum mărturisea Mihail Sadoveanu în ”Anii de ucenicie”.

A făcut şcoala primară în Vatra Paşcanilor (1887-1891), avându-l învăţător pe Mihai Busuioc, pe care marele clasic al prozei româneşti avea să-l evoce mai târziu în ”Domnu Trandafir”. A absolvit apoi gimnaziul ”Alecu Donici” din Fălticeni (1892-1897) şi ”Liceul Naţional” din Iaşi (1897-1900).

În 1900, se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti însă, atras mai mult de boema literară a Capitalei, nu frecventează cursurile.

A debutat în 1897, la revista ”Dracu” din Bucureşti, cu schiţa ”Domnişoara M. din Fălticeni”, semnând cu pseudonimul Mihai din Paşcani, iar în 1899 publică în revista ”Pagini literare” sub pseudonimul M.S. Cobuz. În 1901, se stabileşte la Fălticeni şi se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu, împreună cu care a avut unsprezece copii.

Acceptă propunerea lui Șt. O Iosif de a colabora la revista ”Sămănătorul” şi astfel se mută, în 1903, la Bucureşti.

În 1904, apar primele volume ale marelui clasic al prozei româneşti: ”Povestiri”, ”Șoimii”, ”Dureri înăbuşite”, ”Crîşma lui Moş Precu”. Nicolae Iorga a numit anul 1904 ”Anul Sadoveanu”. Este funcţionar la Casa Școalelor (1904), precum şi la Direcţia Artelor din Ministerul Instrucţiei şi Cultelor (1905), după care, în 1906, ia decizia de a reveni la Fălticeni. Tot în 1906, începe colaborarea la revista ”Viaţa românească”, chiar de la primul număr al acesteia, iar de acum o mare prietenie îl va lega de mentorul acestei reviste, Garabet Ibrăileanu. A mai colaborat la ”Vieaţa nouă” (revistă în care semnează pentru prima dată cu numele său, în 1898), ”Opinia”, ”Revista modernă”, ”Luceafărul”, ”Făt-Frumos”, ”Pagini literare”, ”Convorbiri literare”, ”Minerva”, ”Universul”, ”Adevărul literar şi artistic”. Alte pseudonime literare cu care a semnat sunt S. Prisăcaru, C. Săteanu, Ilie Puşcaşu.

După răscoala din 1907, Spiru Haret, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, îl numeşte inspector al cercurilor culturale săteşti şi al bibliotecilor populare.

Împreună cu Artur Gorovei tipăreşte gazeta populară ”de educaţie cetăţenească şi îndrumare economică” ”Răvaşul poporului” (1907), iar în colaborare cu Șt. O. Iosif, Il. Chendi şi D. Anghel editează revista ”Cumpăna” (noiembrie 1909 — aprilie 1910).

Mihail Sadoveanu este numit în 1910 director al Teatrului Naţional din Iaşi, funcţie pe care o deţine până în 1919. A fost, de asemenea, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (2 septembrie 1909 – 25 noiembrie 1911).

În 1916, mobilizat fiind, editează, din însărcinarea Marelui Cartier General al Armatei, ziarul de front ”România” (1916-1917), alături de I. Minulescu şi P. Locusteanu. În 1918, se stabileşte la Iaşi, unde, împreună cu bunul său prieten G. Topîrceanu, scoate revista ”Însemnări literare” (2 februarie – 21 decembrie 1919). Revine la Bucureşti în 1936, unde preia direcţia ziarelor ”Adevărul” şi ”Dimineaţa”.

În anul 1921, devine membru titular al Academiei Române. Universitatea din Iaşi i-a conferit, în 1938, titlul de Doctor Honoris Causa.

A publicat aproape o sută de volume, dintre care amintim: ”Hanu Ancuţei” (1928), ”Împărăţia apelor” (1928), ”Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă” (1929), ”Baltagul” (1930), ”Creanga de aur” (1933), ”Fraţii Jderi” (I-III, 1935-1943), ”Divanul persian” (1940), ”Ostrovul lupilor” (1941). În decembrie 1944 îi apare volumul autobiografic ”Anii de ucenicie”.

“Sadoveanu este poate cel mai puternic poet al naturii pe care l-a avut literatura noastră. Senzaţia vizuală fiind la baza temperamentului său artistic, era şi natural ca scriitorul să procedeze prin descripţie: nu este, în adevăr, colţ al Moldovei de Sus care să nu fie înmărmurit într-o pagină a operei sale. Descripţia nu-i însă pur picturală, ci-i şi umanizată: ea este deci esenţial lirică…”, scria criticul şi istoricul literar Eugen Lovinescu.

”Priveliştile şi simfoniile naturii sunt, în cărţile lui M. Sadoveanu, infinite; opera lui însăşi e o ţară, pe care o străbatem, mereu uimiţi de splendoarea şi ineditul ei… Natura lui e mai presus de toate un univers… El are realismul unui Balzac şi melancolia unui romantic, meditaţia aspră a lui M. Costin, voluptatea senzorială a lui Rabelais. E precis ca un pictor flamand şi inefabil ca un muzician…’‘, arăta criticul şi istoricul literar George Călinescu.

”Măreţia lui Sadoveanu stă atât în vastităţi, cât şi în profunzimi. Scrisul său cuprinde toate zările, dar cunoaşte şi subtilitatea sensibilităţii în stare să înregistreze particularul într-o vastă percepţie cosmică. Toate simţurile sale sunt gata să descopere desfăşurarea multiplu senzorială a lumii; dincolo de ele, mintea lui discerne înţelesuri simbolice”, scrie criticul literar Cornelia Ștefănescu în prefaţa volumului ”Dumbrava minunată” (Editura Tineretului, 1966).

 sursa www. dozadebine.ro

Related posts

Balul Gospodarilor, de Bobotează, la Cristești

Redacția

Trei arhierei şi popasul lor în cimitirul Mănăstirii Neamţ înaintea judecăţii din urmă

Redacția

Mihail Sadoveanu – „Ceahlăul prozei româneşti”, 52 de ani de la trecerea la cele veșnice (VIDEO)

Redacția
Încarcă...