RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Vernisajul de pictură al unui pictor nemțean, la Casa de Cultură

Penultima zi a lunii februarie din calendarul activităților Casei de Cultură Mihail Sadoveanu a fost rezervată unui pictor din Roman. Instituția culturală a găzduit vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic nemțean Mihai Olteanu.

 

Profesorul Petru Păduraru de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu a fost cel care a prezentat evenimentul, alături de directorul Daniela Calistru.

  

Aproximativ 90 de lucrări realizate în ulei pot fi admirate de pășcăneni pe durata întregii luni martie. La vernisajul care a avut loc ieri seară în Sala Arcadia a Casei de Cultură, elevii școlilor din Pașcani au asistat la discursul artistului și chiar au interacționat apoi cu acesta.

„Expun pentru prima dată pentru publicul larg din Pașcani, în sala Arcadia de la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu. Sunt onorat de această invitație, dar și de publicul amator de pictură care a fost prezent. Prezint 90 de lucrări realizate în ulei, motive florale, portrete, peisaje. Vă aștept la expoziție, mă refer aici la cei care nu au reușit să ajungă la vernisaj”, ne-a declarat Mihai Olteanu.

Artistul a stat de vorbă cu elevii prezenți la finalul evenimentului, vorbindu-le despre tematici, despre actul creator, dar și despre bucuria de a împărtăși operele sale cu oamenii.

Related posts

Spectacol de magie la Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” Pașcani

Carmen Bălăceanu

NASA, descoperire importantă despre satelitul planetei Jupiter care ar putea adăposti viața

Redacția

Zilele ”Mihail Sadoveanu”. Programul activităților din acest an organizate de Casa de Cultură din Pașcani

Redacția
Încarcă...