25062018Mon
Last updateSun, 24 Jun 2018 10am



O primărie taie toate ajutoarele sociale primite de persoanele apte de muncă, dar care nu vor să muncească

Administraţia locală a municipiului Reşiţa nu mai doreşte să plătească ajutoare sociale pentru persoanele apte muncă, dar care nu vor să muncească.



Edilii locali din Reşiţa au început să meargă din casă în casă şi să le caute de lucru celor care primesc ajutoare sociale. Dacă aceştia refuză serviciul oferit, rămân fără ajutorul social. Până acum a fost suspendată plata pentru 17 familii, motivul fiind neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, iar pentru 15 s-a încetat plata ajutorului. Viceprimarul municipiului, Adrian Dacica, a încercat în luna mai 2018 angajarea unui număr de 10 persoane, care beneficiază de venit minim garantat, la o societate din oraş, însă niciuna nu a rămas la locul de muncă. “I-am dus şi la târgul de muncă, organizat de AJOFM, am fost personal cu o parte din ei la o societate care căuta forţă de muncă, nu am reuşit să-i angajez. Abia acum am reuşit pe o parte să-i angajăm la Direcţia de Întreţinere a Patrimoniului, unde să presteze activităţi de muncă necalificată. Avem probleme mari cu ei. Nu vor să lucreze! Majoritatea motivează că sunt bolnavi sau că au un copil în întreţinere, dar copilul nici măcar nu merge la şcoală. Ştiţi clar pentru ce au fost folosite aceste ajutoare sociale, pentru că erau masă de vot. Noi nu avem nevoie de aşa ceva. Noi dorim ca aceşti cetăţeni să lucreze, toţi cei care sunt apţi de muncă. Dorinţa noastră e ca până la sfârşitul anului să tăiem toate ajutoarele celor care sunt apţi de muncă. Nu mă refer la cei bolnavi sau au handicap, dar avem persoane care pot să lucreze, sunt tineri şi sunt puternici. O să merg personal la fiecare în parte să le caut de lucru, iar dacă refuză vor rămâne fără ajutor social”, spune Adrian Dacica, viceprimarul Reşiţei.

articolul integral pe www.adevarul.ro

Comments   

 
Radu ll
+1 # RE: O primărie taie toate ajutoarele sociale primite de persoanele apte de muncă, dar care nu vor să munceascăRadu ll 2018-06-14 10:45
Dar la miting cine va mai merge?Nu mai zic la vot.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.