RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Mesajul preotului Dumitru Cristea pentru autorităţile locale, de Ziua Eroilor

Preotul paroh de la Biserica Sfântul Gheorghe din Paşcani le cere autorităţilor locale să reprezinte cetăţenii cu responsabilitate.

 

Cu ocazia slujbei dedicate Înălţării Domnului şi a Zilei Eroilor, preotul Dumitru Cristea a adresat un mesaj cu direcţie către autorităţile locale şi către partidele politice.

  

Preotul le-a cerut acestora să fie uniţi şi să-i reprezinte pe cetăţeni pentru că datorită lor se află la putere.

Să dea Domnul ca măcar anul acesta să rânduiască Dumnezeu unitate în poporul nostru, în familiile noastre. Nu mă pricep la politică, dar din ce văd, avem nevoie să fie mai multă unitate şi în partidele politice pentru că dumneavoastră reprezentaţi bunăstarea poporului român şi  sunteţi aleşii poporului român. De aceea Sfântul Pavel spune Tot sufletul să se supună înaltelor stăpânii, că orice stăpânie de la Dumnezeu este. Cei ce sunteţi rânduiţi să conduceţi, fiţi şi dumneavoastră asemenea Mântuitorului Hristos care a spus Cel mai mare între voi să fie slujitorul tuturor. Să dea Dumnezeu ca fiii neamului plecaţi în afara graniţelor să fie cu noi, în unitate şi iubire”, a transmis preotul Dumitru Cristea.

Precizăm faptul că la manifestările dedicate Zilei Eroilor au participat viceprimarul Gabriela Nedelcu, administratorul public Gică Zanet, secretarul Irina Jitaru, parlamentarul Vasile Axinte, consilierii locali din PNL, PSD, Sorin Olariu PMP, dar şi reprezentanţii instituţiilor subordonate Primăriei. 

Related posts

PAȘTE FERICIT! Cele mai simpatice MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de PAȘTE

Redacția

Vreme frumoasă la Iași de hramul Cuvioasei Parascheva

Redacția

Șase importanţi preoţi catolici, suspectaţi că au păcătuit cu Securitatea. CNSAS e pe fir

Redacția
Încarcă...