12122017Tue
Last updateTue, 12 Dec 2017 3pm



Astăzi este Vovidenia, sărbătoarea în care vitele vorbesc. Copiii pot pregăti sorcovele

loading...

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în tradiţiile populare şi sub numele de Vovidenia sau Ovedenia. Conform scrierilor bisericeşti, aceasta este sărbătoarea în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, care avea doar trei ani, la templu, unde va rămâne până când va împlini 15 ani.

 

 

Dintre toate sărbătorile închinate Maicii Domnului, doar „Bunavestire“ are la bază un eveniment istoric care este consemnat în Sfânta Scriptură, restul provenind din tradiţii şi evanghelii necanonice. În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă care, ţinute la lumină şi căldură înmuguresc şi înfloresc, iar mai apoi sunt folosite în noaptea de Anul Nou pe post de sorcove. Data de 21 noiembrie a fost stabilită după cea a sfinţirii unei biserici în anul 543 care purta acest hram, construită de Iustinian cel Mare. Se spune că în această zi se deschide cerul şi vitele vorbesc, iar tot astăzi oamenii sfinţesc un fuior cu care se şterg la ochi, îmbibat cu apă, sărbătoarea fiind una destinată ochilor, a „celor ce văd“. Considerată a fi sărbătoarea în care iarna se întâlneşte cu vara, Vovidenia mai este închinată şi celor care au murit înecaţi, fără lumânare la căpătâi, care au murit în întuneric, cărora li se aprind lumânări pentru a avea calea luminată şi pe lumea cealaltă. Pentru cei care au murit fără lumânare mai există un obicei, aruncându-se dimineaţă, la prima oră, un vreasc în cuptor, care e lăsat acolo fără să fie aprins. Vovidenia e sărbătorită în special de către femei, pentru ca pe cei din casa lor să nu îi apuce „boli urâte“.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.